Buletin de presă 31.12.2025
Nr. 383 din 31 decembrie 2025
BULETIN DE PRESĂ
Tânăr reținut pentru tâlhărie calificată
La data de 30 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere, pe numele unui tânăr, de 19 ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată.
În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, la data de 26 decembrie 2025, acesta ar fi sustras 50 de euro, prin acte de violență, de la persoana vătămată, un tânăr, de 21 de ani, din aceeași localitate.
La data de 30 decembrie 2025, polițiștii au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară la domiciliul persoanei bănuite de comiterea infracțiunii, prilej cu care au fost identificate mai multe bunuri care interesează cauza.
Inițial a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior, instanța de judecată a dispus măsura arestului preventiv pe o perioadă de 30 de zile.
Tânăr reținut pentru comiterea mai multor infracțiuni
La data de 30 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au emis ordonanță de reținere pe numele unui tânăr, de 21 de ani, din comuna Mihăileni, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, în seara zilei de 29 decembrie 2025, tânărul ar fi sustras un autoturism, pe care l-ar fi condus pe drumurile publice din comuna Mihăileni.
Mai mult decât atât, tânărul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și i-ar fi încredințat autoturismul în cauză unui tânăr, de 16 ani, din aceeași localitate.
Acesta a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani.
Mandate de executare pus în aplicare de polițiști
La data de 30 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de către Judecătoria Săveni, pe numele unei femei, de 45 de ani, din orașul Săveni.
Femeia a fost condamnată la 9 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunii de tentativă la furt calificat.
Aceasta a fost identificată în localitatea de domiciliu, fiind escortată către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării.
*
La data de 30 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au identificat, în comuna Cristinești, un bărbat, de 39 de ani, din aceeași localitate, pe numele căruia, Judecătoria Dorohoi a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Tânărul a fost condamnat la 11 luni și 20 de zile de închisoare, pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Acesta a fost condus la Penitenciarul Botoșani, în vederea executării pedepsei.
Peste 800 de articole pirotehnice ridicate de polițiști la Tudora
La data de 30 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, în comuna Tudora, în vederea probării activității infracționale în cadrul unor dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de prepararea, producerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum și folosirea de articole pirotehnice din categoriile F2,F3,F4,T1,T2 și P1,P2, efectuate fără drept.
În urma perchezițiilor domiciliare, polițiștii au identificat și ridicat, peste 800 de articole pirotehnice, categoriile P1, F1, F2, F3 și T1, interzise la deținere.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de prepararea, producerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum și folosirea de articole pirotehnice din categoriile F2,F3,F4,T1,T2 și P1,P2, efectuate fără drept.
La acțiune am beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și al jandarmilor.
Trei mandate de percheziție domiciliară puse în aplicare de polițiștii de la Darabani
La data de 30 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani împreună cu cei din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară în localitatea Darabani, la persoane bănuite de comiterea infracțiunii de prepararea, producerea, experimentarea, deținerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum și folosirea de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2, efectuate fără drept.
Astfel, la domiciliul unui bărbat, de 52 de ani, au fost identificate peste 5.000 de articole pirotehnice, interzise la deținere, precum și aproximativ 430 de pachete de țigarete, de proveniență Republica Moldova.
Atât cantitatea de 110 kg de materiale pirotehnice cât și cele 430 de pachete de țigarete au fost ridicate de polițiști, în vederea continuării cercetărilor.
Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de prepararea, producerea, experimentarea, deținerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum și folosirea de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2, efectuate fără drept.
Acțiunea polițiștilor rutieri pentru prevenirea accidentelor rutiere
La data de 30 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere, precum și depistarea și sancționarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză, pe raza județului Botoșani.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, 9 dintre acestea fiind aplicate pentru depășirea limitei legale de viteză.
Valoarea sancțiunilor contravenționale este de aproximativ 10.000 de lei.
De asemenea, au fost reținute 4 permise de conducere, dintre care 3 pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
Polițiștii rutieri vor continua acțiunile pentru siguranța participanților la trafic, cu accent pe prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Recomandăm tuturor șoferilor să conducă prudent și să respecte limitele legale de viteză.









