31 Iulie 2023Sursa: I.P.J BOTOȘANI

Buletin de presă 31.07.2023

                                         Nr. 287 din 31 iulie 2023      

 

                                                                   Buletin de presă

 

Bărbați reținuți pentru infracțiuni la regimul rutier                                            

La data de 30 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier

au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 54 de ani, din comuna Tudora, bănuit de comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis și refuz de recoltare de probe biologice de sânge.

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 29 iulie 2023, ar fi condus un tractor agricol, pe drumul public, din comuna Tudora, împrejurare în care a intrat în impact cu un autoturism care era staționat pe marginea părții carosabile. În urma imapctului a rezultat  rănirea unei persoane care se urcase în autoturism.

Fiind testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă, ulterior, acesta a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor menționate mai sus.

  •  

La data de 30 iulie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 25 de ani, din comuna Albești, bănuit de comiterea infracțiunilor de conducere fără permis, refuz de prelevare de mostre biologice de sânge și punerea în circulație a unui autovehicul neînmatriculat.

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, ar fi condus un autoturism pe drumul județean D.J. 282, în comuna Hlipiceni, fără a deține permis de conducere și cu o alcoolemie de 1,28 mg/l în aerul expirat.

Mai mult decât atât, autoturismul pe care îl conducea nu era înmatriculat.

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele.

 

Acțiune a polițiștilor în municipiul Botoșani

La data de 30 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea aptelor antisociale și pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică, în zona de competență.

Activitățile au fost desfășurate în zonele Parcul Tineretului, Cartier Grivița, Calea Națională și Bulevardul Mihai Eminescu, fiind legitimate 85 de persoane, 12 dintre acestea fiind conduse la sediul poliției și controlate 23 de autovehicule.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 4.000 de lei, 7 dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind normele de conviețuire socială, respectiv provocare de scandal și tulburarea ordinii și liniștii publice.

 

Peste 40 de conducători auto sancționați pentru depășirea limitei legale de viteză

La data de 30 iulie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au acționat, pe raza întregului județ, pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare viteza  excesivă.

În cadrul activităților desfășurate au fost controlate 93 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 56 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 15.000 de lei.

Dintre acestea, 44 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespecatrea limitei legale de viteză.

Acțiune a polițiștilor din Dorohoi pentru prevenirea infracțiunilor stradale

La data de 30 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu jandarmi au organizat o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, în municipiul Dorohoi și în zona localităților Ibănești, Șendriceni, Brăești, Văculești și Leorda.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 100 de persoane, au fost controlate 80 de autovehicule și 8 localuri publice.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 26 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 5.000 de lei și au fost confiscați 1,5 metri cubi de material lemnos.

Exemplu:

La data de 30 iulie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomîrla au oprit pentru control, pe drumul județean D.J. 291 C, o autoutilitară condusă de un tânăr, de 28 de ani, din comuna George Enescu, care transporta material lemnos.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta nu deținea documente legale de transport sau proveniență pentru cantitatea de 1,5 metri cubi de mataerial lemnos pe care îl transporta.

Tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.000 de lei, iar materialul lemnos a fost supus confiscării.