30 Octombrie 2025Sursa: IPJ BOTOSANI

Buletin de presă 30.10.2025

 

  Nr.  317 din 30 octombrie 2025                                                                      

BULETIN DE PRESĂ

Dosar penal pentru abateri la regimul rutier

La data de 29 octombrie 2025, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au oprit pentru control, pe strada Cișmea din municipiul Botoșani, un autoturism, condus de către un tânăr, de 28 de ani, din comuna Roma.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că tânărul nu deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule, dreptul de a conduce fiind suspendat, ca urmare a comiterii unor abateri la regimul circulației, respectiv folosirea telefonului mobil în timpul conducerii concomitent cu încălcarea unei reguli de circulație.

Totodată, s-a constatat faptul că permisul de conducere prezentat de tânăr era fals.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

        

Acțiune pentru prevenirea infracțiunilor stradale, la Dorohoi

La data de 29 octombrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni, nr. 6 Pomârla și nr. 4 Dorohoi au organizat o acțiune pentru menținerea ordinii publice, prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale, pe raza localității Dorohoi.

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate peste 100 de persoane și controlate 96 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 7.000 de lei.

Dintre sancțiuni, una a fost aplicată pentru nerespectarea prevederilor Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, confiscându-se cantitatea de 2,5 metri cubi de material lemnos.

Totodată, au fost retrase patru certificate de înmatriculare.

 

Dosar penal pentru autorizație de circulație provizorie expirată

La data de 29 octombrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție nr. 6 Pomârla au oprit pentru control, pe drumul public din localitatea Dragalina, un autoturism, condus de către un tânăr, de 28 de ani, din comuna Suharău.

În urma verificărilor efectuate de către polițiști s-a stabilit faptul că autorizația de circulație provizorie a autoturismului este expirată din data de 27 octombrie 2025.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

 

Depistat la volan, deși avea permisul suspendat

La data de 29 octombrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție nr. 3 Hlipiceni au oprit pentru control, în comuna Hlipiceni, un autoturism, condus de către un tânăr, de 20 de ani, din localitatea Dragalina.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că tânărul nu deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule, dreptul de a conduce fiind suspendat.

Totodată, s-a constatat faptul că autovehiculul în cauză nu are poliță de asigurare obligatorie valabilă, fiindu-i retras setul de plăcuțe cu numere de înmatriculare și certificatul de înmatriculare.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.