29 Octombrie 2025Sursa: IPJ BOTOSANI

Buletin de presă 29.10.2025

  Nr. 316  din  29 octombrie 2025

 

BULETIN DE PRESĂ

 

Depistat de polițiști în trafic sub influența substanțelor psihoactive

La data de 25 octombrie 2025, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au oprit pentru control, pe strada Calea Națională, din municipiul Botoșani, un autoturism, condus de către un tânăr, de 20 ani, din municipiul Botoșani.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive în organism.

Tânărul a fost condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. Ulterior, în urma probelor recoltate de Institutul de Medicină Legală, rezultatul a fost pozitiv, reieșind prezența substanțelor interzise în sânge.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

 

Infracțiuni la regimul rutier

La data de 28 octombrie 2025, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au oprit pentru control, pe strada Cișmea din municipiul Botoșani, un autoturism, condus de către un tânăr, de 22 ani, din județul Vrancea

În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule iar auto pe care îl conducea i-a fost încredințat de către o tânără, de 20 de ani, din municipiul Botoșani.

Mai mult decât atât, proprietarul autoturismului a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor Legii 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie (lipsă polița de asigurare).

Polițiștii au reținut certificatul de înmatriculare și setul de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui autoturism, unei persoane care nu deține permis de conducere.

 

Acțiunea polițiștilor rutieri pentru reducerea riscului rutier

La data de 28 octombrie 2025, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani împreună cu polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică și Poliției Locale Botoșani au organizat o  acțiune pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele legale privind oprirea și staționarea autovehiculelor pe drumurile publice din municipiul Botoșani.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate aproximativ 60 de persoane și verificate 48 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate de către polițiști au fost aplicate 41 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 15.000 lei.

În același context, au fost efectuate 22 de testări privind consumul de băuturi alcoolice.

Totodată, au fost reținute trei permise de conducere și retrase trei certificate de înmatriculare.

 

Acțiunea polițiștilor rutieri pentru respectarea regimului legal de viteză

La data de 28 octombrie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au organizat o acțiune de tip BLOCADA, pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză și efectuează depășiri neregulamentare, pe raza județului Botoșani.

În urma neregulilor constatate de către polițiști au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 15.000 lei.

Totodată, au fost reținute patru permise de conducere, dintre care două pentru efectuarea unei depășiri neregulamentare și două pentru nerespectarea limitelor legale de viteză.

Astfel de activități vor continua pe raza județului Botoșani, pentru combaterea principalelor cauze generatoare de risc rutier, în vederea consolidării unui climat de siguranță rutieră.