Buletin de presă 29.08.2025
Nr. 273 din 29 septembrie 2025
BULETIN DE PRESĂ
Peste 40 de permise reținute de polițiști în weekendul care a trecut
În ultimele 48 de ore, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități preventive pe raza întregului județ. În această perioadă nu au fost înregistrate incidente deosebite care să tulbure ordinea și liniștea publică.
Astfel, au fost organizate acțiuni punctuale, pe raza întregului județ cu sprijinul jandarmilor, prilej cu care s-a acționat atât pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, cât și pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră.
Polițiștii care s-au aflat în teren au constatat peste 500 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 300.000 de lei și au fost reținute 46 de permise de conducere și 37 de certificate de înmatriculare.
Totodată, un bărbat a fost reținut pentru conducere sub influența alcoolului.
Bărbat reținut pentru conducere sub influența alcoolului
La data de 28 septembrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 43 de ani, din comuna Tudora, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, în timp ce se deplasa pe drumul județean DJ 208I, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a acroșat un alt autoturism care se deplasa din sens opus, fiind proiectat într-un gard. În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.
În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.
Acțiune a polițiștilor rutieri pentru depistarea pietonilor, bicicliștilor și a celor care se deplasează cu trotinete și nu respectă regulile de circulație
La data de 28 septembrie 2025, polițiștii din cadrul Biroului Rutier, cu sprijinul polițiștilor locali au acționat pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauze generatoare indisciplina pietonilor, a bicicliștilor sau a celor care se deplasează cu trotinete.
Activitățile au fost desfășurate în municipiul Botoșani, prilej cu care au fost desfășurate atât activități cu caracter preventive-educativ în zonele aglomerate, fiind împărțite și materiale dedicate utilizatorilor de trotinete electrice și bicicliștilor, cât și activități de identificare pe linie constatării încălcărilor legislației rutiere de către această categorie de participanți la trafic.
Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost controlate peste 30 de utilizatori de trotinete și biciclete și peste 40 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 76 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 60.000 de lei, dintre care 22 de sancțiuni au fost aplicate utilizatorilor de trotinete, iar 20 de sancțiuni au fost aplicate bicicliștilor (două pentru alcool 0,45 și 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat).









