Buletin de presă 28.08.2023
Nr. 312 din 28 august 2023
Buletin de presă
150 de intervenții ale polițiștilor în ultimele 48 de ore
În acest weekend, petru reducerea riscului rutier și a faptelor antisociale, la nivelul județului, au fost dipsuse măsuri de suplimentare a efectivelor de poliție.
În ultimele 48 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 13 acțiuni punctuale și au intervenit la 150 de evenimente,136 dintre acestea fiind sesizate prin apel la 112.
Astfel, în urma neregulilor constatate au fost aplicate 536 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 180.000 de lei și au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 42 permise de conducere și retrase 10 certificate de înmatriculare.
Totodată, în cadrul activităților desfășurate au fost aduse în atenția participanților la trafic, noile modificări legislative, privind pedeapsa prevăzută de lege, în cazul comiterii unui accident de circulație de către o persoană care nu deține permis de conducere sau este sub influența alcoolului sau a drogurilor și care are ca urmare moartea victimei. Cei care comit astfel de accidente rutiere vor fi condamnați la închisoare cu executare.
Peste 20 de metri cubi de material lemnos confiscați la Flămânzi
La data de 26 august 2023, în intervalul orar 10:00-12:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă prevederile legale.
În cadrul activităților desfășurate au fost controlate aproximativ 40 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 7.000 de lei.
Dintre acestea, 2 sancțiuni, în valoare de 4.000 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind domeniul silvic, totodată fiind dispusă confiscarea cantității de 23 de metri cubi de material lemnos.
Peste 80 de sancțiuni aplicate pentru viteză excesivă, la Ștefănești
La data de 27 august 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești și cei ai Biroului Județean de Poliție Transporturi au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare depășirea vitezei legale, precum și pentru menținerea unui climat de siguranță rutieră în zona de competență.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate aproximativ 200 de persoane și au fost controlate 154 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 112 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 60.000 de lei.
Dintre sancțiuni, 82 au fost aplicate pentru neresepcatrea regimului legal de viteză.
Acțiune pentru prevenirea infracțiunilor stradale, la Darabani
La data de 27 august 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor cu violență, în zona de competență.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 50 de persoane, identificate în zona localurilor publice, iar 12 dintre acestea au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de peste 4.000 de lei, pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială.
Acțiune pentru siguranța cetățenilor, în municipiul Botoșani
În noaptea de 26 spre 27 august 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani și nr. 3 Hlipiceni, precum și cu sprijinul jandarmilor au organizat o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea accidentelor de circulație în zona de competență.
Polițiștii au acționat cu precădere în zonele în care se formează aglomerări de persoane, pentru prevenirea faptelor de tulburare a ordinii și liniștii publice, precum și a violențelor stradale, fiind legitimate peste 150 de persoane, iar 29 dintre acetsea au fost sancționate pentru nerspectarea normelor de conviețuire socială, în valoare de peste 9.000 de lei.
Totodată, au fost controlate 88 de autovehicule și au fost efectuate 43 de testări cu aparatul etilotest, fiind aplicate 12 sancțiuni contravenționale pentru abateri la regimul rutier, în valoare de peste 7.000 de lei.
Exemplu:
În noaptea de 26 spre 27 august a.c., polițiștii au depistat, pe strada Sucevei, din municipiul Botoșani, un autoturism care rula cu 185 de km/h. La volanul acestuia se afla un tânăr, de 20 de ani, care a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 2.900 de lei, iar ca măsură complementară i-a fost reținut permisul pentru o perioadă de 120 de zile.
Tânăr sancționat cu amendă în valoare de 5.000 de lei pentru abandonul animalelor
Reamintim faptul că deținătorii de animale au obligația de a asigura acestora condițiile elementare necesare scopului pentru care sunt crescute și de a nu le abandona sau izgoni.
Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au fost sesizați, la data de 22 august a.c., cu privire la faptul că la o ghenă, din municipiul Botoșani, o persoană a abandonat doi pui de câine.
În urma verificărilor efectuate, a fost identificată persoana care i-a abandonat, fiind vorba despre un tânăr, de 32 de ani, din municipiul Botoșani. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă, în cuantum de 5.000 de lei pentru nerespectare prevederilor Legii 205 din 2004 privind protecția animalelor.
Ulterior, puii de câine au fost adoptați de către o altă persoană.
Bărbați depistați la volan, fără a avea acest drept
La data de 27 august 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, pe drumul județean D.J. 296, în comuna Roma, un autoturism condus de un bărbat, de 39 de ani, din comuna Răchiți.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta are anulat permisul de conducere din anul 2022. Mai mult decât atât, în urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1450 lei, pentru conducere sub influența alcoolului, iar pentru faptul că a condus având permisul de conducere anulat, a fost
întocmit dosar penal.
La data de 27 august 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au oprit pentru control, pe drumul național D.J. 29, în comuna Lunca, un autoturism condus de un tânăr, de 24 de ani, din comuna Blândești.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta are suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.









