25 Iulie 2023Sursa: I.P.J BOTOȘANI

Buletin de presă 25.07.2023

                                                                                          Nr.  278  din 25 iulie 2023

           

Buletin de presă

 

Intervenții ale polițiștilor botoșăneni

În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 4 acțiuni punctuale și au intervenit la 60 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.

În urma activităților desfășurate au fost aplicate  peste 160 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 64.000 de lei și au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 11 de permise de conducere și retrase 3 certificate de înmatriculare.

Exemplu:

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi și nr. 6 Pomârla, cu sprijinul jandarmilor au desfășurat activități de prevenire și combatere a infracțiunilor stradale, în zona de competență.

De asemenea, au fost instituite filtre, pe principalele artere rutiere, pentru verificarea legalității participanților la trafic.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 70 de persoane și au fost controlate 55 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 5.000 de lei.

Dintre sancțiuni au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier și nerespectarea normelor de conviețuire socială.

 

Material lemnos confiscat

La data de 24 iulie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, pe drumul județean D.J. 207 N, o autoutilitară condusă de un tânăr, de 34 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține documente legale de proveniență sau transport pentru cantitatea de 1,3 metri cubi de material lemnos pe care o transporta.

Tânărul a fost sancționat contravențional, cu amendă în cuantum de peste 3.000 de lei, iar materialul lemnos a fost supus confiscării.

Bărbat depistat conducând sub influența alcoolului

La data de 24 iulie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomîrla au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna Hilișeu Horia, un autoturism condus de un bărbat, de 35 de ani, din aceeași localitate.

În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.