Buletin de presă 25.04.2025
Nr. 78 din 25 aprilie 2025
Buletin de presă
Bărbat reținut pentru conducere sub influența alcoolului, la Bucecea
La data de 24 aprilie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 47 de ani, din orașul Bucecea, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Din cercetări, a reieșit faptul că acesta ar fi condus autoturismul pe Calea Națională, din orașul Bucecea, fiind sub influența alcoolului. Valoarea indicată de aparatul alcooltest a fost de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.
Acțiune a polițiștilor din Botoșani, pentru prevenirea și combaterea furturilor din buzunare/bagaje
La data de 24 aprilie 2025, în intervalul orar 09:00-13:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au organizat o acțiune de prevenire și combatere a înșelăciunilor și furturilor din buzunare/ bagaje.
Astfel, activitățile au fost desfășurate în zonele cu risc și în cele în care au fost înregistrate astfel de fapte, de pe raza municipiului Botoșani. În cadrul acestora au fost legitimate peste 50 de persoane, iar trei dintre acestea au fost supuse controlului corporal, fără a fi identificate bunuri interzise la deținere.
Totodată, au fost dispersate șase grupuri de persoane, predispuse la comiterea de fapte antisociale și au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, respectiv tulburarea ordinii și liniștii publice și provocare de scandal.
Acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere desfășurată la Dorohoi
La data de 24 aprilie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi și nr. 6 Pomîrla au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere, pe raza municipiului Dorohoi și a zonelor limitrofe.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 40 de persoane și au fost controlate 29 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 26 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 5.000 de lei.
Sancțiunile au fost aplicate pentru pentru abateri la regimul rutier.
BLOCADA la Darabani
La data de 24 aprilie 2025, polițiștii din cadrul polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru prevenirea accidentelor rutiere, în zona de competență.
Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 30 de persoane și verificate 24 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 6.000 de lei.
De asemenea, 17 dintre conducătorii auto au fost testați alcoolscop, fără a fi înregistrate rezultate pozitive.
Mandat executat
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri au identificat un bărbat, de 40 de ani, din municipiul Botoșani, pe numele căruia era emis de către Judecătoria Suceava, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Acesta a fost condamnat la 2 ani și 2 luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune..
Bărbatul a fost identificat pe raza localității Corni, fiind reținut și ulterior escortat către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării.









