24 Decembrie 2025Sursa: IPJ BOTOSANI

Buletin de presă 24.12.2025

 

                                                                                                Nr. 377 din 24 decembrie 2025                                                                                                                           

BULETIN DE PRESĂ

 

Reținut pentru conducere sub influența alcoolului

La data de 23 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 32 de ani, din comuna Hudești, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 22 decembrie a.c. a fost depistat de polițiști în timp ce se deplasa cu autoturismul pe DN 29 A, în orașul Darabani, fiind sub influența alcoolului. Aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.

 

Acțiune pentru prevenirea faptelor ilegale în domeniul silvic.

La data de 23 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu subunitățile de profil și polițiștii rutieri au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea 

faptelor ilegale în domeniul silvic, precum și a transportului deșeurilor periculoase și nepericuloase, pe raza județului Botoșani.

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 250 de persoane și oprite pentru control, 192 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 20.000 de lei.

Totodată, au fost reținute 3 permise de conducere și retrase 3 certificate de înmatriculare.

În același context, polițiștii au confiscat aproximativ doi metri cubi de material lemnos.

La acțiune am beneficiat de sprijinul jandarmilor.

 

Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pus în aplicare de polițiști

La data de 23 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoare emis de către Tribunalul Botoșani, pe numele unui bărbat, de 62 de ani, din comuna George Enescu.

Bărbatul a fost condamnat la patru ani și șase luni de închisoare pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor – violență în familie.

Acesta a fost identificat la domiciliu, fiind escortat către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării.

 

Peste 20 de metri cubi de material lemnos confiscat de polițiștii de la Săveni

La data de 23 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au identificat și ridicat, peste 20 de metri cubi de material lemnos, la punctul de lucru al unei societăți din orașul Săveni.

În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul că ar fi fost transportată cantitatea de peste 20 de metri cubi de material lemnos fără deținerea documentelor legale de transport.

Administratorul societății a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei, iar cantitatea de material lemnos a fost supusă confiscării.

 

Șoferi băuți scoși din trafic

La data de 23 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, pe în comuna Cristești, un autoturism condus de către un bărbat, de 66 de ani, din comuna Vorona.

Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

                                                                             *

La data de 23 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, în localitatea Orășeni-Deal, un autoturism condus de către un tânăr, de 37 de ani, din comuna Curtești.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.