23 Februarie 2026Sursa: IPJ BOTOSANI

Buletin de presă 23.02.2026

     Nr. 51 din 23 februarie  2026

                                                                                                            

BULETIN DE PRESĂ

 

Bărbat reținut pentru 24 de ore pentru abateri la regimul rutier

La data de 22 februarie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 41 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare.

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, la data de 22 februarie 2026, acesta ar fi condus un autoturism, pe strada Calea Națională, din municipiul Botoșani, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Mai mult decât atât, în urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a stabilit faptul că autoturismul figurează radiat din circulație din luna martie a anului 2025 iar plăcuțele cu numerele de înmatriculare fiind atribuite unui alt autovehicul.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani.

 

Acțiunea polițiștilor la Flămânzi

La data de 22 februarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au desfășurat o acțiune pentru impunerea respectării regimului legal de viteză și menținerea ordinii publice, în localitatea Flămânzi, precum și în zonele limitrofe.

În urma activităților desfășurate, au fost legitimate 60 de persoane și oprite pentru control, 35 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate, au fost aplicate 37 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 5.000 de lei.

Cele mai multe dintre sancțiuni au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier.

În același context, a fost reținut un permis de conducere și retrase 3 certificate de înmatriculare.

 

Depistat la volanul unui autoturism radiat din circulație

La data de 22 februarie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit pentru control, în comuna Mileanca, un autoturism condus de către un tânăr, de 26 de ani, din aceeași localitate.

În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul că autoturismul este radiat din circulație din luna august a anului 2025.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea pe drumuri publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

 

64 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiști

La data de 22 februarie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au organizat o acțiune cu efective mărite pentru creșterea vizibilității elementului polițienesc, impunerea unui climat de siguranță rutieră, prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere grave și verificarea stării de viabilitate și semnalizare rutieră a arterelor rutiere din competența structurii, pe raza județului Botoșani.

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 120 de persoane și oprite pentru control, 80 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 64 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 13.000 de lei.

Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 2 permise de conducere și retras 5 certificate de înmatriculare.        

În același context, au fost verificate 75 de artere rutiere, dintre care 40 de străzi în mediul urban, 5 drumuri de interes județean și 30 de drumuri comunale.

 

9 permise de conducere reținute de către polițiști

La data de 22 februarie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au organizat o acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere soldate cu victime omenești, în special sancționarea vitezei excesive, prin depistarea cu aparatul radar, pe raza județului Botoșani.

În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 18 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 15.000 de lei.

Dintre sancțiuni, 16 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Totodată, au fost reținute 9 permise de conducere.

 

Tânăr reținut pentru 24 de ore

La data de 22 februarie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 26 de ani, din comuna Lozna, cercetat pentru comiterea infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a stabilit faptul că valabilitatea autorizației de circulație provizorie eliberată, pentru numerele de înmatriculare provizorii, figurează ca fiind expirată de la începutul lunii ianuarie a anului 2026.

Totodată, autoturismul  a fost înregistrat cu aparatul radar în timp ce se deplasa cu viteza de 90 km/h în localitatea Văculești,  conducătorul auto fiind sancționat pentru abaterea la regimul rutier.

Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani.

 

Acțiunea polițiștilor pentru prevenirea accidentelor rutiere

La data de 22 februarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au organizat o acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare nerespectarea regimul legal de viteză pe drumurile publice, în localitatea Darabani.

În urma activităților desfășurate, au fost legitimate 50 de persoane și verificate 40 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 47 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 30.000 de lei.

Dintre sancțiuni, 34 au fost aplicate pentru încălcarea regimului legal de viteză.

Totodată, ca măsuri complementare, au fost reținute 3 permise de conducere pentru nerespectarea regimului legal de viteză și au fost retrase 5 certificate de înmatriculare.

 

Depistat la volan sub influența băuturilor alcoolice

La data de 22 februarie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au oprit pentru control, în localitatea Santa Mare, un autoturism, condus de către un bărbat, de 49 de ani, din aceeași localitate.

Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.