Buletin de presă 22.08.2025
Nr. 224 din 22 august 2025
BULETIN DE PRESĂ
Reținuți pentru furt din genți
La data de 21 august 2025, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unei femei, de 42 de ani, din municipiul Botoșani, cercetată sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.
Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 19 august 2025, în timp ce se afla în Piața Centrală din municipiul Botoșani, profitând de neatenția victimei, o femeie de 66 de ani, i-a sustras acesteia, 850 de lei, dintr-un buzunar exterior al genții pe care o purta asupra sa.
Femeia a fost introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.
La data de 21 august 2025, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 23 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.
Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 18 august 2025, în timp ce se afla în zona Pieței Centrale din municipiul Botoșani, profitând de neatenția victimei, un bărbat de 52 de ani, i-a sustras acestuia portofelul ce conținea peste 3.000 de lei, din rucsacul pe care îl purta pe spate.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.
Mandat executat
La data de 21 august 2025, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au identificat un bărbat, de 58 de ani, din municipiul Dorohoi, pe numele căruia era emis de către Judecătoria Dorohoi, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Acesta a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Bărbatul a fost identificat în municipiul Dorohoi, fiind reținut și ulterior escortat către Penitenciarul Botoșani.
Reținut de polițiști după ce a condus sub influența alcoolului
La data de 21 august 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 48 de ani, din comuna Răchiți, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta, în aceeași zi, ar fi condus un autoturism, pe drumul comunal din comuna Răchiți, fiind sub influența alcoolului, împrejurare în care a produs un accident soldat cu pagube materiale.
Valoarea indicată de aparatul etilotest, a fost de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.
Acțiune de amploare a Serviciului Rutier. Un șofer depistat pozitiv pentru patru substanțe psihoactive
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare consumul de băuturi alcoolice sau de substanțe psihoactive.
Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost legitimate aproximativ 200 de persoane și au fost controlate 160 de autovehicule. Totodată, 91 dintre conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, șapte dintre aceștia fiind depistați pozitiv.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 128 de sancțiuni, în valoare de 40.000 de lei și au fost reținute 31 de permise de conducere.
În același context, un tânăr de 20 de ani, a fost depistat pozitiv pentru patru substanțe psihoactive.
Exemplu:
Polițiștii rutieri au oprit pentru control, pe o stradă din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din comuna Stăuceni.
Întrucât avea un comportament suspect, a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv pentru patru substanțe psihoactive. În urma recoltării de probe biologice, rezultatul a confirmat prezenței în organism a acestor substanțe.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.









