Buletin de presă 22.06.2023
Tânăr arestat pentru tâlhărie calificată
La data de 21 martie 2024, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii tâlhărie calificată.
Din cercetări, a reieșit faptul că în noaptea de 14 spre 15 martie a.c., în jurul orei 03:00, în timp ce se afla în zona Pietonalului Unirii, prin folosirea violenței, ar fi deposedat victima, un tânăr de 23 de ani, de portofelul în care se aflau 400 de lei.
La data de 21 martie a.c., polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la locuința persoanei bănuită de comiterea faptei, prilej cu care au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor, mai multe mijloace de probă.
Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și, ulterior, instanța de judecată a admis propunerea organelor judiciare și dispus arestarea preventivă, a acestuia, pentru 30 de zile.
Material lemnos confiscat
La data de 21 martie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit pentru control, pe drumul județean DJ 291D, în comuna Hudești, o autoutilitară condusă de un bărbat, de 38 de ani, din aceeași localitate, care transporta material lemons.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că datele înscrise pe documentele de însoțire a mărfii nu corespundeau cu cele faptice, motiv pentru care conducătorul auto a fost sancționat cu amendă în valoare de 1.000 de lei, iar catitatea de un metru cub de material lemnos, care nu era trecută pe documente, a fost supusă confiscării.
Infracțiuni la regimul rutier
La data de 21 martie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au oprit pentru control, pe drumul național DN 29, în comuna Ungureni, un autoturism condus de un tânăr, din comuna Dângeni.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul pe care îl conducea a fost sustras de la un alt tânăr de 23 de ani.
Mai mult decât atât, fiind testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului, conducere fără permis și furt în scop de folosință.
La data de 21 martie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție rurală nr. 9 Vlăsinești au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe drumul național D.N. 29, s-a produs un accident de circulație soldat cu pagube materiale, iar unul dintre conducătorii auto, este posibil să se afle sub influența alcoolului.
Echipajul de poliție direcționat la fața locului a stabilit următoarea situație de fapt:
Un bărbat de 55 de ani, din orașul darbani, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe drumul național DN 29, în comuna Avrămeni, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în afara acesteia. În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările sunt continuate sub aspewctul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.









