Buletin de presă 22.05.2024
Nr. 125 din 22 mai 2024
Buletin de presă
Acțiune a polițiștilor din Dorohoi
La data de 21 mai 2024, în intervalul orar 07:00 -13:00 , polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni, nr. 6 Pomârla și Serviciului Rutier au organizat o acțiune, cu efective mărite pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea accidentelor rutiere în zona de competență.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 153 de persoane și controlate 128 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 127 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 50.000 de lei.
Totodată, au fost efectuate 45 de testări cu aparatul etilotest, fără fi depistate rezultate pozitive. Dintre sancțiuni, 97 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
Tânăr depistat la volan, fără a deține permis
La data de 21 mai 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au identificat, pe drumul european DE 58, în comuna Vlădeni, un autoturism condus de un tânăr, de 19 ani.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.
Tânăr depistat sub influența substanțelor psihoactive
La data de 22 mai 2024, în jurul orei 00:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi – Biroul de Ordine Publică au oprit pentru control, pe Bulevardul Victoriei, din municipiul Dorohoi, un tânăr de 19 ani, din aceeași localitate.
Întrucât conducătorul auto avea un comportament suspect, a fost testat cu aparatul din dotare, rezultatul indicând posibila prezență în organism a substanțelor psihoactive . Ulterior, tânărul a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de probe biologice.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.









