Buletin de presă 22.01.2025
Nr. 6 din 22 ianuarie 2024
Buletin de presă
Străzile din Dorohoi împânzite de polițiști. 60 de conducători auto sancționați pentru viteză
La data de 21 ianuarie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni, nr.6 Pomîrla și Serviciului Rutier au acționat pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere, care au drept cauză generatoare viteza excesivă.
Astfel, polițiștii au acționat în intervalul orar 08:00-13:00, pe principalele artere rutiere din municipiul Dorohoi și localitățile apropiate, prilej cu care au fost controlate peste 150 de autovehicule, 48 dintre acestea fiind testate cu aparatul etilotest, fără a fi înregistrate rezultate pozitive.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 103 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 250.000 de lei, 60 dintre acestea fiind depistați conducând cu viteză peste limită legală.
Mandat executat
La data de 21 ianuarie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au identificat un tânăr, de 34 de ani, din comuna Știubieni, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Acesta a fost condamnat la 2 ani și 4 luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.
Tânărul a fost identificat în localitatea de domiciliu, fiind reținut și ulterior escortat către Penitenciarul Botoșani.
Infracțiuni la regimul rutier
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au oprit pentru control, pe strada Ștefan Luchian, un autoturism condus de un bărbat, de 56 de ani, din municipiul Botoșani.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
La data de 21 ianuarie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au oprit pentru control, un autoturism condus de un tânăr, de 23 de ani, din municipiul Botoșani.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere valabil pe teritoriul României.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.









