Buletin de presă 22.01.2024
Nr. 15 din 22 ianuarie 2024
Buletin de presă
Aproximativ 30 de permise de conducere reținute de polițiști
În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 7 acțiuni punctuale, în cadrul acțiunii BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și au intervenit la 36 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.
Activitățile desfășurate au avut drept scop asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, creștera gradului de disciplină rutieră și prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise, în cadrul acestora fiind aplicate 244 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 80.000 de lei și reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 27 de permise de conducere.
Bicicliștii și căruțașii vizați deo acțiune a polițiștilor rutieri
La data de 21 ianuarie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare abaterile comise de bicicliști și căruțași.
Astfel, polițiștii au acționat pe raza întregului județ, fiind legitimate 75 de persoane, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 66 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 6.000 de lei, 47 dintre acestea fiind aplicate pentru abateri ale căruțașilor și bicicliștilor.
Conducere sub influența alcoolului
La data de 21 ianuarie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul județean D.J. 297, un autoturism condus de un bărbat, de 35 de ani, din municipiul Botoșani.
Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.









