21 Martie 2023Sursa: I.P.J. Botoșani

Buletin de presă 21.03.2022

                                                                     Nr. 114  din 21 martie 2023

                                                                                                                                      

                                                                Buletin de presă

 

Mandate executate

La data de 20 martie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri au desfășurat activități pentru identificarea unui bărbat, de 74 de ani, din comuna Vorona, pe numele căruia era emis, de către Judecătoria Botoșani, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

Bărbatul a fost condamnat la 6 ani și 8 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol în formă continuată.

Acesta a fost identificat în localitatea de domiciliu, fiind reținut și ulterior escortat către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării.

  •  

La data de 20 martie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au desfășurat activități pentru identificarea unui tânăr, de 26 de ani, din comuna Răchiți, pe numele căruia era emis, de către Judecătoria Botoșani, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

Acesta a fost condamnat la 1 an și 7 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Tânărul a fost depistat în localitatea de domiciliu, fiind reținut și ulterior escortat către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării.

 

Cercetări efectuate de polițiști pentru nerespectarea legislației privind protecția mediului

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase efectuează cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea  infracțiunii de nesupravegherea şi neasigurarea depozitelor de deşeuri şi substanţe periculoase, precum şi nerespectarea obligaţiei de depozitare a îngrăşămintelor chimice şi produselor de protecţie a plantelor numai ambalate şi în locuri protejate.

Din cercetări, a reieșit faptul că la data de 20 martie 2023, un tânăr, de 34 de ani, din comuna Corni, ar fi depozitat peste 7.000 de kilograme de îngrășământ, direct pe sol, într-un spațiu neacoperit, fără a respecta condițiile prevăzute de lege privind depozitarea acestuia.

Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii menționate mai sus, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale.

Recomandăm tuturor cetățenilor să depoziteze îngrășămintele chimice și produsele de protecție a plantelor doar ambalate și în spații special amenajate, astfel încât să nu constituie un pericol pentru viața sau sănătatea umană, animală sau vegetală.

Nerespectarea acestor obligații constituie infracțiune, conform O.U.G 195 din 2005 privind protecția mediului și se pedepsește cu închisoarea de 1 la 5 ani.

 

Conducere fără permis

La data de 20 martie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani-Biroul Rutier au oprit pentru control, în zona Parcului de Agrement Cornișa, unautoturism, condus de un tânăr, din municipiul Botoșani, care nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Din verificări, a rezultat faptul că autoturismul pe care îl conducea, aparține unei rude, care se afla în autoturism, în calitate de pasager.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și încredințarea unui autovehicul unei persoane care nu deține permis de conducere.

 

Intervenții ale polițiștilor în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au intervenit la 47 de evenimente, dintre care 42 sesizate prin apel la 112.

Patru dintre apelurile efectuate prin intermediul Serviciului Național Unic pentru Apeluri de Urgență au fost nejustificate sau abuzive, persoanele care le-au inițiat fiind identificate și sancționate de polițiști, cu amenzi în valoare totală de 4.600 de lei.

La nivelul întregului județ, în cadrul activităților specifice de prevenire a faptelor antisociale, au fost aplicate peste 140 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 46.000 de lei.