20 Iunie 2024Sursa: I.P.J BOTOȘANI

Buletin de presă 20.06.2024

                                                                     Nr. 156 din 20 iunie 2024 

                  

Buletin de presă

 

Tânără arestată preventiv pentru că ar fi incendiat două autoturisme

La data de 19 iunie  2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unei tinere, de 22 de ani, din comuna Nicșeni,bănuită de comiterea infracțiunii de distrugere.

Din cercetări, a reieșit faptul că aceasta, la data de 18 iunie a.c, pe fondul unor neînțelegeri cu un bărbat, de 39 de ani, din comuna Corlăteni, ar fi incendiat două autovehicule, care erau parcate  în curtea locuinței și care aparțineau victimei. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională a fost estimat la peste 7.000 de euro.

Incendiul a fost stins de pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi,  care au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.  Când au ajuns la fața locului,  aceștia au constatat că existau două focare. Ardeau, în totalitate, două mașini și mai multe componente auto, depozitate lângă acestea, iar la o distanță de 20 de metri, în interiorul unei magazii, o parte din tavan și ușa acesteia. Pompierii au acționat rapid și au stins flăcările înainte ca acestea să se extindă la alte construcții din gospodărie.

Tânăra a fost reținută pentru 24 de ore, fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, ulterior, în urma prezentării în fața instanței de jduecată, aceasta și-a însușit propunerea organelor judiciare și au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

 

Reținut pentru că ar fi tâlhărit o persoană

La data de 19 iunie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani- Biroul de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie.

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, la data de 19 iunie a.c., în jurul orei 13:00, în timp ce se afla pe terasa unui local public, din municipiul Botoșani, pe fondul uneui conflict spontan, avut cu un bărbat de 47 de ani, din aceeași localitate, i-ar fi aplicat acestuia mai multe lovituri, la nivelul feței, împrejurare în care i-ar fi sustras 50 de lei.

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

 

Depistat fără permis de conducere

La data de 19 iunie 2024, polițiștii din cadrul secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna Durnești, un autoturism condus de un tânăr, de 34 de ani, din aceeași localitate.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.  Mai mult decât atât, autoturimsul pe care îl conducea nu avea asigurare obligatorie, iar certificatul de înmatriculare era suspendat din anul 2023.

Față de tânăr, a fost dispusă măsura sancționării contravenționale, cu amendă în valoare de aproximativ 1.000 de lei, iar pentru faptul că nu deținea permis de conducere a fost întocmit dosar penal pentru conducere fără permis.

 

Șofer băut scos din trafic de polițiști

 La data de 19 iunie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna Tudora, un autoturism condus de un bărbat, de 51 de ani, din comuna Tudora.

 

În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,48 mg/l  alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta afost condus la o unitate spitalicească pentru recolatarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

Acțiune cu efective mărite desfășurată de polițiștii din Dorohoi, pentru siguranța cetățenilor

La data de 19 iunie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni, nr. 6 Pomârla și ai Serviciului Rutier au organizat o acțiune cu efective mărite, pe raza municipiului Dorohoi, precum și în zonele limitrofe acestuia, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră.

 

Activitățile au fost concentrate în zona localurilor publice și în cele în care se formează aglomerări de persoane, prilej cu care au fost legitimate peste 180 de persoane și au fost controlate 140 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 190 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 50.000 de lei.

Dintre sancțiuni, cele mai multe, respectiv 109 sancțiuni au fost aplicate pentru depășirea limitei legale de viteză.