Buletin de presă 20.02.2026
Nr. 49 din 20 februarie 2026
BULETIN DE PRESĂ
Reținuți și plasați în control judiciar pentru 60 de zile pentru furt și complicitate la furt
La data 19 februarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a două persoane, de 49 de ani, respectiv 39 de ani, din municipiul Botoșani, cercetate pentru comiterea infracțiunilor de furt și complicitate la furt.
În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, la data de 29 ianuarie 2026, profitând de neatenția victimei, un bărbat de 75 de ani, i-ar fi sustras acestuia un portofel pe care îl avea în buzunarul gecii, cauzând un prejudiciu în valoare de 600 de lei.
La data de 19 februarie 2026, polițiștii au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară la persoanele bănuite de comiterea faptelor, prilej cu care au fost identificare mai multe materiale de probă ce interesează cauza.
Cele două persoane au fost reținute pentru 24 de ore și introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Botoșani, ulterior fiind plasate sub măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Arestat la domiciliu pentru încălcarea ordinului de protecție provizoriu
La data de 19 februarie 2026, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare și a dispus arestarea la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile, pe numele unui bărbat, de 49 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat pentru comiterea infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție provizoriu.
În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, bărbatul a încălcat în mod repetat, măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu emis împotriva sa, prin aceea că, s-ar fi deplasat la locul de muncă al fostei concubine și s-ar fi apropiat de aceasta.
Inițial, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind dispusă măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.
Acțiune pentru menținerea ordinii publice, la Dorohoi
La data de 19 februarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomârla au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, în localitatea Dorohoi.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate aproximativ 100 de persoane și oprite pentru control, 81 de autoturisme iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 39 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 10.000 de lei.
Dintre sancțiuni, 34 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Totodată, polițiștii au reținut 3 permise de conducere, au retras un certificat de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
În același context, polițiștii au pus în executare două mandate de aducere.
Acțiune la Săveni, autoutilitară confiscată de către polițiști
La data de 19 februarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni împreună cu cei din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au organizat o acțiune pentru menținerea unui climat optim de siguranță publică și siguranță rutieră, în localitatea Săveni.
În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 60 de persoane și verificate 40 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 16.000 de lei.
Ca măsură complementară, polițiștii au retras un certificat de înmatriculare și au confiscat o autoutilitară, în vederea continuării cercetărilor.
Exemplu :
La data de 19 februarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni – Formațiunea Rutieră au oprit pentru control, în localitatea Săveni, o autoutilitară condusă de către un bărbat, de 48 de ani, din comuna Hilișeu - Horia.
În urma activităților desfășurate, s-a stabilit faptul că bărbatul transporta un animal, în vederea comercializării, fără a deține documentele sanitar-veterinare.
Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă 10.000, fiind dispusă măsura complementară de confiscare a autoutilitarei.
Totodată, reprezentații din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și Pentru Siguranța Alimentară s-au deplasat la fața locului și au procedat la confiscarea animalului.









