Buletin de presă 20.01.2024
Nr. 4 din 20 ianuarie 2024
Buletin de presă
Aproximativ 50 de permise de conducere și certificate de înmatriculare reținute de polițiști în weekendul care a trecut
În weekendul care a trecut, polițiștii botoșăneni au organizat 19 acțiuni punctuale, în cadrul planului de activitate BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și au intervenit la peste 140 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.
Activitățile desfășurate au avut drept scop asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 435 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 220.000 de lei. Dintre sancțiuni, cele mai multe au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier și nerespectarea normelor de conviețuire socială.
De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce 30 de permise de conducere și 17 certificate de înmatriculare.
Cea mai mare viteză înregistrată pe drumurile din județ, a fost de 165 km/h, în orașul Flămânzi. Conducătorul auto, un tânăr de 23 de ani, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 4.000 de lei, iar ca măsura complementară i-a fost suspendat dreptul de a conduce autoturisme pe o perioadă de 120 de zile, fără a avea drept de circulație.
Început de an în forță pentru Poliția Municipiului Botoșani. Unsprezece persoane reținute îmtr-o săptămână
În perioada 13-19 ianuarie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani și nr. Hlipiceni, au acționat, în zona de competență, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică în municipiul Botoșani, fiind organizate șase acțiuni atât pe timp de noapte cât și de zi, pentru identificarea celor care nu respectă prevederile legale, precum și pentru probarea activității infracționale în mai multe cauze penale.
Astfel, ca urmare a acestor activități a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, pentru 11 persoane, cercetate pentru infracțiuni la regimul rutier, infracțiuni contra persoanei și infracțiuni contra patrimoniului. Față de două dintre acestea, cercetate pentru infracțiuni de tâlhărie, a fost dispusă arestarea preventivă pentru 30 de zile.
EXEMPLE:
Dosar penal, sancțiune de 20.000 de lei si auto confiscat
De asemenena, în cadrul activităților desfășurate în trafic a fost depistat un conducător auto care avea permisul de conducere anulat ca urmare a unor probleme medicale. A fost întocmit dosar penal pentru conducere fără permis.
Mai mult decât atât, în interiorul autoturismului, polițiștii au depistat mai multe pachete de țigarete de proveniență extracomuitară, fără timbru de acciză, motiv pentru care, șoferul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 20.000 de lei, iar autoturismul a fost supus confiscării.
Bărbat reținut pentru furt
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au emis odonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 18 ani, din municipiul Botoșani, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.
În urma probatoriului administrat de polițiști s-a stabilit faptul că acesta, la data de 17 ianuarie a.c., ar fi sustras din incinta unei societăți comerciale, mai multe bunuri de uz casnic, în valoare de aproximativ 2.000 de lei. Prejudiciul a fost recuperat integral și restituit victimei.
Tânărul a fost ontrodus în Centrul de reținer eși Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt.
Bărbat reținut pentru amenințare. Față de acesta a fost emis ordin de protecție și este monitorizat electronic
La data de 18 ianuarie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 38 de ani, din municipiul Botoșani, bănuit de comiterea infracțiunii de amenințare.
În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, a adresat amenințări cu acte de violență și cu moartea soției sale, cu care este în proces de divorț, creându-i acesteia o stare de temere.
În urma completării formularului de risc, a fost emis ordin de protecție provizoriu, iar la solicitarea victimei, bărbatul va fi monitorizat electronic.
Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.
Acțiune a polițiștilor rutieri pentru reducerea accidentelor rutiere
Având în vederea faptul că pe sectorul de drum DE 58, Flămânzi – Copălău, în luna decembrie 2024 au fost înregistrate mai multe accidente rutiere, ca urmare a neadaptării vitezei la condițiile de drum, polițiștii Serviciului Rutier au acționat în zona respectivă pentru prevenirea și combaterea evenimentelor rutiere.
Astfel, la data de 19 ianuarie 2025, în intervalul orar 08:00-12:00, s-a acționat cu autospeciala dotată cu aparat radar, pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regulile de circulație, prilej cu care au fost depistați 12 conducători auto care au depășit limita legală de viteză sau au efectuat depășiri neregulamentare, punând în pericol, siguranța lor și a celorlalți participanți la trafic.
Polițiștii au aplicat 12 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 10.000 de lei și au reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce, două permise de conducere.
Depistați la volanului autoturismelor, deși nu aveau acest drept
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe Calea Națională, un autoturism condus de un tânăr, de 30 de ani, din municipiul Botoșani, care a efectuat un viraj neregulamentar.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta avea exercitarea dreptului de a conduce autovehiucule suspendată, din luna decembrie 2024.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.
La data de 18 ianuarie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit pentru control, pe drumul județean D.J. 293, în comuna Mileanca, un autoturism condus de un bărbat, din comuna Hudești.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta, avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autoturisme.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.









