19 Decembrie 2024Sursa: I.P.J BOTOȘANI

Buletin de presă 19.12.2024

                                                                                                          Nr. 401  din 19 decembrie 2024 
 
 
                                                                     Buletin de presă
 
Razie nocturnă  în municipiul Botoșani 
În noaptea de 18 spre 19 decembrie 2024, intervalul orar 18:00-06:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu cei ai Serviciului Rutier, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciul de Investigații Criminale, Poliția Transporturi, jandarmi și polițiști de frontieră au acționat pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în municipiul Botoșani și zona de competență a Secției de Poliție Rurală nr. 1.
 
Astfel, au fost vizate zonele în care se formează aglomerări de persoane, cele din proximitatea localurilor publice pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul cetățenilor. 
 
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate aproximativ 500 de persoane, 70 dintre acestea fiind supuse controlului corporal, prilej cu care asupra unui tânăr, din comuna Mihai Emienscu  au fost depistate substanțe susceptibile a fi droguri. Acesta se afla în municipiul Botoșani, însoțit de mai mulți tineri, iar la vederea forțelor de ordine au avut un comportamnet suspect. 
 
Totodată, au fost aplicate 51 de sancțiuni contravenționale, pentru încălcarea normelor de conviețuire socială și pentru abateri la regimul rutier,  în valoare totală de peste 22.000 de lei. 
 
 
Bărbat depistat sub influența alcoolului la volan 
La data de 18 decembrie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, pe o stradă din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un bărbat, de 42 de ani, din comuna Broscăuți. 
 
Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. 
 
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de concuere sub influența alcoolului. 
 
Articole pirotehnice confiscate de polițiști 
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat activități pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale, referitoare la operațiunile cu articole pirotehnice, în municipiul Botoșani. 
 
Astfel, în Piața Centrală, din municipiul Botoșani au fost identificate asupra unei femei,  aproximativ 3.000 de bucăți de articole pirotehnice care, potrivit legii, sunt destinate a fi utilizate numai de pirotehnicieni. 
 
În urma verificărilor s-a stabilit faptul că acesta nu  deține aviz de amplasament, autorizație sau carnet de pirotehnician. În continuare sunt efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.
 
Mandat executat
La data de 18 decembrie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri au identificat un bărbat, de 34 de ani, din comuna Durnești, pe numele căruia era emis de către Tribunalul Botoșani, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. 
 
Acesta a fost condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor. 
 
Bărbatul a fost depistat în localitatea de domiciliu, fiind reținut și ulterior escortat către Penitenciarul Botoșai, în vederea încarcerării.