18 August 2022Sursa: IPJ BOTOȘANI

Buletin de presă 18.08.2022

 

 Nr. 96.096  din 18 august 2022

                                                                                          

 

 

 

                                                          Buletin de presă

 

 

 

Bărbat reținut pentru infracțiuni rutiere

La data de 16 august 2022, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 40 de ani, din județul Suceava, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.

 

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 16 august 2022, în timp ce se deplasa pe drumul național D.N. 29 C, în localitatea Vârfu Câmpului, direcția de deplasare, dinspre Mihăileni înspre Bucecea, ajuns în intersecția cu drumul național DN 29 A, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa, în intersecție, ulterior, acesta din urmă, acroșând un alt autoturism care staționa la indicatorul ”oprire”, din aceeași intersecție.

 

În urma  impactului a rezultat vătămarea corporală a unei persoane, pasageră în unul dintre  autoturismele avariate. 

 

Din cercetări, s-a stabilit faptul că bărbatul, de 40 de ani, nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și avea o alcoolemie de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale care se vor impune.

 

 

 

Bărbat reținut pentru furt

La data de 17 august 2022, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi  au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 42 de ani, din municipiul Dorohoi, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.

 

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că acesta, la data de 17 august a.c., în timp ce se afla în stația C.F.R. Botoșani, profitând de neatenția victimei, o femeie de 43 de ani, din județul Ialomița, i-ar fi sustras acesteia, telefonul mobil.

 

Bărbatul a fost identificat în scurt timp, în municipiul Dorohoi, ulterior, față de acesta fiind luată măsura reținerii pentru 24 de ore.

 

Mandat executat

La data de 17 august 2022, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale-Compartimentul Urmăriri au reușit identificarea unui bărbat, de 66 de ani, din comuna Tudora, pe numele căruia era emis, de către Tribunalul Botoșani, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

 

Acesta a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor.

 

Bărbatul a fost depistat în localitatea de domiciliu, fiind reținut și ulterior, escortat către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării.

 

Conducere fără permis

La data de 17 august 2022, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe drumul comunal D.C. 68, în localitatea Leorda, au efectuat semnnal de oprire, unui autoturism, al cărui conducător auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea cu viteză mărită.

 

Echipajul de poliție a pornit în urmărirea autoturismului, reușind blocarea acestuia în localitatea Bucecea.

 

A fost stabilită identitatea conducătorului auto, în persoana unui tânăr de 21 de ani, din județul Suceava, precum și faptul că acesta,  nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.