18 Iunie 2025Sursa: IPJ BOTOSANI

Buletin de presă 18.06.2025

 

Nr. 163 din 18 iunie 2025

 

                                                               BULETIN DE PRESĂ

 

Tânăr arestat pentru 30 de zile

Instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare și a dispus arestare preventivă pentru 30 de zile, a unui tânăr de 31 de ani, din comuna Vorona.

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că la data de 15 iunie a.c., o femeie de 66 de ani, din municipiul Botoșani, în timp ce se deplasa pe o stradă din municipiul Botoșani, ar fi fost acostată de o persoană necunoscută, care, prin folosirea violenței, ar fi încercat să întrețină cu aceasta relații sexuale, însă victima a opus rezistență, reușind să se elibereze de agresor.

În același context, persoana bănuită de comiterea faptei ar fi sustras victimei o geantă cu bunuri, pe care aceasta o avea asupra sa.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au reușit să identifice persoana bănuită de comiterea faptei, un tânăr de 31 ani, din comuna Vorona și, ulterior, l-au condus la sediul unității de poliție, unde față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Ulterior, tânărul a fost arestat preventiv, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de tentativă la viol și tâlhărie.

 

Bărbat reținut după ce a refuzat recoltarea mostrelor biologice

La data de 18 iunie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 45 ani, domiciliat în Italia, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de „ refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.

În fapt, la data de 17 iunie 2025, polițiștii din  cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe strada 1907, din localitatea Flămânzi, un autoturism condus de către un bărbat, de 45 ani, din Italia.

Întrucât conducătorul autoturismului emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a refuzat prelevarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemie.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.

 

Material lemnos confiscat

La data de 17 iunie 2025, lucrătorii de poliție din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna Curtești, o autoutilitară condusă de un bărbat, de 58 ani, din județul Suceava.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta transporta cantitatea de aproximativ doi metri cubi de material lemnos, fără a deține documentele legale de transport.

Față de conducătorul autoutilitarei a fost dispusă măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 1.000 de lei conform Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice,  iar materialul lemnos a fost supus confiscării.

 

---Bărbat depistat la volan sub influența băuturilor alcoolice

La data de 17 iunie 2025, lucrătorii de poliție din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna Vorona, un autoturism, condus de către un bărbat, de 47 ani, din județul Constanța.

Întrucât, conducătorul autoturismului emana halenă alcoolică și era incoerent în vorbire, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.----