Buletin de presă 18.03.2025
Nr. 55 din 18 martie 2025
Buletin de presă
Acțiune cu efective mărite la Dorohoi
La data de 17 martie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, împreună cu cei ai Poliției Municipiului Dorohoi, Secțiilor de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni, nr. 6 Pomîrla și jandarmi au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte de natură antisocială, menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirea accidentelor rutiere.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 60 de persoane și au fost controlate 51 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 4.000 de lei.
Sancțiunile au fost aplicate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială și pentru abateri la regimul rutier.
Transport public neautorizat
La data de 17 martie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe drumul public, din orașul Dorohoi, un autoturism condus de un bărbat, de 56 de ani, din aceeași localitate.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta transporta patru persoane, în regim taxi, fără a fi autorizat în acest sens.
Față de conducătorul auto a fost dispusă măsura sancționării contravenționale, cu amendă în valoare de 3.000 de lei, totodată, fiindu-i suspendat dreptul de a conduce autovehicule, pentru o perioadă de 6 luni.
Depistat la volanului unui autoturism radiat din circulație
La data de 17 martie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier, au oprit pentru control, pe Bulevardul Mihai Eminescu, un autoturism condus de un bărbat, de 62 de ani, din municipiul Botoșani.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că autoturismul pe care îl conducea a fost înmatriculat în Olanda, fiind radiat din circulație de la începutul lunii martie a.c.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de punere în circulație sau conducere a unui autovehicul neînmatriculat.









