16 Decembrie 2025Sursa: I.P.J BOTOȘANI

Buletin de presă 16.12.2025

                                                                                                Nr. 366 din 16 decembrie 2025

 

                                                                 BULETIN DE PRE

 

Acțiunea polițiștilor la Darabani

La data de 15 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani și Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au organizat o acțiune pentru verificarea respectării obligațiilor impuse prin ordinele de protecție și verificarea respectării legislației privind circulația pe drumurile publice, pe raza localității Darabani și a comunelor limitrofe.

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 30 de persoane și au fost oprite pentru control, 20 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate de către polițiști au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 10.000 lei.

În același context, ca măsură complementară, a fost reținut un permis de conducere și retras un certificat de înmatriculare.

Totodată, au fost efectuate 6 testări în vederea depistării conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului.

 

Acțiune pentru asigurarea unui climat de siguranță publică la Săveni

La data de 15 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni împreună cu cei din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au desfășurat activități specifice pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică și creșterea gradului de siguranță rutieră, pe raza localităților Săveni și Vlăsinești.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au legitimat aproximativ 40 de persoane și au verificat 20 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 3.000 lei.

Totodată, a fost reținut un pemis de conducere și retras un certificat de înmatriculare.

Dintre sancțiuni, 6 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Astfel de acțiuni vor continua în perioada următoare, întrucât siguranța cetățenilor este prioritatea Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani !