Buletin de presă 16.10.2023
Nr. 351 din 16 octombrie 2023
Buletin de presă
Polițiștii au reținut 35 de permise de conducere, în ultimele 48 de ore
În ultimele 48 de ore, pe raza întregului județ, polițiștii botoșăneni au organizat 9 acțiuni punctuale pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea accidentelor rutiere și au intervenit la 118 evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.
Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost aplicate 400 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 160.000 de lei și au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 35 de permise de conducere și au fost retrase 9 certificate de înmatriculare.
De asemenea, o persoană a fost reținută pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe.
Exemplu:
Tânăr reținut pentru lovire sau alte violențe
La data de 15 octombrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 18 ani, din orașul Flămânzi, bănuit de comiterea a două infracțiuni de lovire sau alte violențe.
Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 12 octombrie 2023, în timp ce se deplasa pe o stradă din orașul Flămânzi, s-a întâlnit cu vitimele, doi tineri, din aceeași localitate, iar pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, le-a aplicat acestora mai multe lovituri, provocându-le leziuni fizice.
Ulterior, la locuința tânărului bănuit de comiterea faptei a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, fiind indetificate mai multe bunuri care prezintă interes în cauză.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor menționate mai sus.
Material lemnos confiscat
La data de 15 octombrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit
pentru control, pe drumul județean D.J. 291 C, în comuna Șendriceni, o autoutilitară condusă de un tânăr, de 28 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține documente legale de transport sau proveniență pentru cantitatea de 1,5 metri cubi de material lemnos pe care o transporta, motiv pentru care a fost sancționat contravențional cu 1.000 de lei, iar materialul lemnos a fost supus confiscării.
Bărbat sancționat cu 20.000 de lei, pentru că transporta țigarete fără documente legale
La data de 14 octombrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe o stradă, din orașul Ștefănești, au observat un bărbat care se deplasa pe bicicletă, iar la vederea forțelor de ordine, acesta a schimbat brusc direcția de deplsare, mărind, totodată, viteza de deplasare.
În urma somațiilor polițiștilor de a se opri, acesta s-a conformat, fiindu-i stabilită identitatea în persoana unui bărbat, de 57 de ani, din aceeași localitate. În urma controlului efectuat în geanta pe care o transporta, au fost identificate 100 de pachete de țigarete, de proveniență Republica Moldova, pentru care nu deținea documente legale.
Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 20.000 de lei, conform Legii 227 din 2015, privind Codul fiscal, iar țigaretele au fost supuse confiscării.
Infracțiuni la regimul rutier
La data de 15 octombrie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna Corni, un autoturism condus de un bărbat, de 54 de ani, din aceași localitate.
În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult decât atât, bărbatul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis.
La data de 15 octombrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani- Biroul Rutier au oprit pentru control, pe drumul județean D.J. 208 C, în comuna Vorona, un autoturism, condus de un tânăr, de 31 de ani, din municipiul Botoșani, care circula cu viteză peste limita legală.
În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1305 lei, pentru faptul că circula cu viteză peste limita legală, respectiv 104 km/h, în localitate, iar pentru faptul că se afla sub influența băuturilor alcoolice, a fost întocmit dosar de cercetare penală.
Acțiune a polițiștilor din Darabani pentru prevenirea accidentelor rutiere
La data de 14 octombrie 2023, în intervalul orar 7:00-21:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani, sprijiniți de jandarmi și polițiști de frontieră au organizat o acțiune pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră, în zona de competență.
Astfel, polițiștii au controlat peste 50 de autovehicule, iar 24 dintre conducătorii auto au fost supuși testării cu aparatul etilotest, în cazul unuia dintre aceștia, rezultatul fiind pozitiv.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 26 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 15.000 de lei, 24 dintre acestea fiind aplicate pentru abateri la regimul rutier, iar 2 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială.









