16 Ianuarie 2026Sursa: I.P.J BOTOȘANI

Buletin de presă 16.01.2026

  Nr. 15  din 16 ianuarie  2026

 

BULETIN DE PRESĂ

 

Activități de prevenire în unitățile de învățământ din Botoșani și Dorohoi

La data de 15 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară împreună cu alte structuri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au organizat o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță în incinta și zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar, prevenirea și combaterea delicvenței juvenile, a traficului de droguri și a infracționalității în mediul școlar, în localitățile Dorohoi și Botoșani.

Activitățile au fost organizate în 4 unități de învățământ, prilej cu care polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au desfășurat 14 activități de informare și prevenire. De aceste activități au beneficiat peste 450 de elevi și 21 de cadre didactice.

În același context, au fost legitimate 60 de persoane și au fost verificați și instruiți 10 agenți economici.

Totodată, polițiștii au aplicat 32 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 6.700 de lei pentru încălcarea normelor rutiere sau de conviețuire socială, fiind reținute 2 permise de conducere.

 

Mandate de executare a pedepsei puse în aplicare de polițiștii botoșăneni

La data de 15 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au pus în aplicare un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, pe numele unui bărbat, de 65 de ani, din comuna Ripiceni.

Bărbatul este condamnat la executarea unei pedepse de un an și 10 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

Acesta a fost identificat și încarcerat în cadrul Penitenciarului Botoșani în vederea executării pedepsei.

*

La data de 15 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au pus în aplicare un mandat de executarea a pedepsei pe numele unui tânăr, de 37 de ani, din comuna Românești.

Tânărul a fost condamnat la executarea unei pedepse de 4 ani și 5 luni sub aspectul comiterii infracțiunii de comercializarea sau deținerea a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false.

Persoana în cauză a fost escortată și încarcerată în Penitenciarul Botoșani.  

 

Acțiunea polițiștilor la Darabani

La data de 15 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani împreună cu cei din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au organizat o acțiune pentru menținerea unui climat de siguranță rutieră, în localitatea Darabani și a zonelor limitrofe.

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 20 de persoane și oprite pentru control, 14 autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 4.000 de lei.

Totodată, a fost reținut un permis de conducere și retras un certificat de înmatriculare.