15 Iulie 2025Sursa: IPJ BOTOSANI

Buletin de presă 15.07.2025

Nr.191  din 15 iulie 2025

         

                                                               BULETIN DE PRESĂ

 

Bărbat reținut pentru uciderea animalelor și  folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla  agresivitatea, dacă le creează suferință

La data de 14 iulie 2025, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 38 de ani, din comuna Stăuceni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept și folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla  agresivitatea, dacă le creează suferință.

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, ar fi provocat trei exemplare canine ce îi aparțineau, să atace exemplarul canin aparținând victimei. În același timp, bărbatul ar fi lovit animalul cu mai multe obiecte, provocând decesul acestuia.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, urmând ca în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

 

Bărbat reținut pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice

La data de 14 iulie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 59 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, în aceeași zi, în jurul orei 16:30, în timp ce se afla pe terasa unui local public, pe fondul unui conflict spontan, ar fi lovit victima în zona gâtului, ceea ce a făcut-o să se dezechilibreze și să cadă peste un stand pentru umbrelă, aflat în apropiere, provocându-i leziuni fizice.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

 

Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

La data  de 14 iulie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 47 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de încălcare a ordinului de protecție și amenințare.

În urma cercetările desfășurate de polițiști a reieșit faptul că acesta, s-ar fi deplasat locul de muncă al soției sale, față de care avea ordin de protecție, din luna iunie a.c, pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie. Bărbatul i-ar fi adresat victimei amenințări cu acte de violență.

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecție și amenințare.

 

Ordin de protecție emis de către polițiști pentru violență în familie

La data de 14 iulie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani  au emis ordin de protecție provizoriu față de un tânăr, de 25 de ani, din comuna Roma, pentru faptul că, ar fi agresat-o fizic pe soția sa.

Din verificări, a reieșit faptul că, în timp ce se aflau la un eveniment, într-un local public, pe fondul unor neînțelegeri, băratul a fi agresat fizic și i-ar fi adresat amenințări cu acte de violență.

Ordinul de protecție a fost emis pe o perioadă de 5 zile, iar bărbatul are obligația de a păstra o distanța față de victimă. În situația în care nu sunt respectate aceste obligații, se vor demara cercetări pentru infracțiunea de încălcare a ordinului de protecție, iar față de tânăr poate fi dispusă o măsură privativă de libertate.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale.

Măsurile de siguranță care se pot lua în cazul violenței în familie 

Măsurile de siguranţă au ca scop eliminarea stării de pericol public şi prevenirea infracţionalităţii în general.

Astfel,  Legea nr. 217/2003 Rep., pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, prevede instituirea Ordinului de protecţie. Potrivit prevederilor art.23, ordinul de protecţie reprezintă hotărârea emisă de instanţa de judecată cu caracter provizoriu, prin care aceasta dispune, la solicitarea unei persoane a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, una sau mai multe dintre următoarele măsuri/obligaţii/interdicţii:

       -evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;

      -reintegrarea victimei, și după caz, a copiilor în locuința familiei;

      -obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia, ori  față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ ale victimei.

      -interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau orice alt mod cu victima.

Victima violenței în familie se poate adresa:

  -Poliției pentru a depune o plângere;

 - unei unități spitalicești, pentru a primi îngrijiri medicale;

  - Medicului legist pentru a obține certificat medico legal;

  -Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru a beneficia de servicii sociale complexe, mai ales în cazul în care sunt implicați copiii victimei.

Biciclist sub influența alcoolului, sancționat de polițiști

La data de 14 iulie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au fost sesizași cu privire la faptul că pe drumul județean DJ 296, în comuna Răchiți, un bărbat a căzut de pe bicicleta cu care se deplasa. 

Polițiștii care s-au deplasat la locul producerii evenimentului au stabilit următoarea situație de fapt:

Un bărbat, de 41 de ani, din comuna Roma, în timp ce se deplasa pe drumul județean D.J. 296, în localitatea Răchiți, într-o curbă la dreapta, pierde controlul asupra direcției de mers și cade pe suprafața părții carosabile.

În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 1,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Față de bărbat, a fost dispusă măsura sancționării contravenționale, cu amendă în valoare de 1.215 lei, pentru faptul că a circulat cu bicicleta, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Consumul de alcool afectează capacitatea de reacție și echilibrul. Deplasarea cu bicicleta/trotineta, fiind sub influența alcoolului poate conduce la accidente grave, atât pentru cei care le conduc, cât și pentru ceilalți participanți la trafic care se deplasează regulamentar.

 

Acțiune pentru siguranța cetățenilor, la Dorohoi

La data de 14 iulie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomârla au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte de natură antisocială, menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirea accidentelor rutiere.

Activitățile s-au desfășurat în intervalul orar 09:00-12:00, prilej cu care au fost  legitimate peste 50 de persoane și fost controlate aproximativ 40 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 3.000 de lei.

Totodată, a fost reținut un permis de conducere pentru consum de băuturi alcoolice.


Acțiune ”BLITZ” a polițiștilor rutieri

La data de 14 iulie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune a de tip ”blitz”, pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare viteza excesivă.

Activitatea s-a desfășurat în intervalul orar 16:00-20:00, prilej cu care au fost depistați 16 conducători auto care nu au respectat limita legală de viteză. Dintre aceștia, 5 au rămas fără permis de conducere, întrucât au depășit viteza legală cu peste 50 de km/h.

În total, polițiștii au aplicat 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 20.000 de lei.

 

Depistat la volanul unui autovehicul, fără a deține permis de conducere

La data de 14 iulie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit pentru   control, pe drumul public, din comuna Coțușca, un autovehicul condus de un bărbat, de 50 de ani, din aceeași localitate.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Mai mult decât atât, autovehiculul pe care îl conducea nu avea asigurare obligatorie.

Față de bărbat a fost dispusă măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 2.000 de lei, pentru lipsa poliție de asigurare, iar pentru faptul că nu deținea permis de conducere a fost întocmit dosar penal.