15 Ianuarie 2026Sursa: I.P.J BOTOȘANI

Buletin de presă 15.01.2026

  Nr. 10  din 15 ianuarie  2026

 

BULETIN DE PRESĂ

 

Mandat european de arestare, pus în aplicare de polițiști

La data de 14 ianuarie 2026,  în urma cooperării polițienești internaționale dintre Poliția Română și autoritățile din Spania, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Botoșani, au pus în aplicare un mandat european de arestare, în vederea extrădării, emis pe numele unui bărbat, de 41 de ani, din localitatea Bucecea.

Bărbatul a fost condamnat la 9 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală.

Acesta a fost identificat în localitatea de domiciliu, fiind prezentat Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Suceava, care a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore.

Ulterior, instanța de judecată a emis mandatul de arestare provizorie, în vederea extrădării către autoritățile spaniole.

 

60 de articole identificate în urma unui control efectuat de polițiști

La data de 14 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au oprit pentru control, în comuna Durnești, un autoturism, condus de către un tânăr, de 18 ani, din aceeași localitate.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat în interiorul autoturimului, 60 de bucăți de articole pirotehnice, categoria P1, interzise la deținere.

Tânărul nu este autorizat să dețină, să depoziteze, să transporte și să comercializeze articole pirotehnice.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de prepararea, producerea, experimentarea, deținerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum și folosirea de articole pirotehnice din categoriile F2,F3,F4,T1,P1 și P2, efectuate fără drept.

 

Acțiunea polițiștilor la Darabani

La data de 14 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani împreună cu cei din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au organizat o acțiune pentru verificarea respectării obligațiilor impuse prin ordinele de protecție și verificarea legislației privind circulația pe drumurile publice, în localitatea Darabani.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au legitimat aproximativ 25 de persoane și au verificat 20 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate, au aplicat 13 sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 7.000 de lei.

Polițiștii botoșăneni reamintesc faptul că respectarea ordinelor de protecție este obligatorie, iar orice încălcare a acestora atrage răspunderea penală, scopul principal al acestor măsuri fiind protejarea vieții și integrității persoanelor vulnerabile.