Buletin de presă 13.07.2023
Nr. 261 din 13 iulie 2023
Buletin de presă
Sancțiuni de peste 90.000 de lei aplicate de polițișt și 16 permise de conducere reținute, dintre care 2 pentru consum de băuturi alcoolice
Atragem atenția asupra faptului că legislația privind regimul rutier a fost modificată, iar conducătorii auto care conduc sub influența alcoolului sau a drogurilor, ori fără a deține permis de conducere și produc un accident rutier soldat cu decesul unei persoane, vor fi condamnați la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea condamnării cu suspendare în aceste situații.
În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte antisociale și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică pe raza întregului județ.
Forțele de ordine au intervenit la 44 de evenimente, 43 dintre acestea fiind sesizate prin apel la 112.
În urma activităților desfășurate, pe raza întregului județ, au fost aplicate 179 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 90.000 de lei. Cele mai multe dintre sancțiuni au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier, pentru nerespectare normelor de conviețuire socială și pentru apelarea nejustificată sau fără motiv a numărului de urgență 112.
De asemenea, au fost reținute 16 permise de conducere și 10 certificate de înmatriculare. Dintre permisele de conducere, 2 au fost reținute pentru consumul de băuturi alcoolice.
Exemplu:
La data de 12 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi- Formațiunea Rutieră au oprit pentru control, pe drumul public, din orașul Flămânzi, un autoturism condus de un bărbat, de 42 de ani, din aceeași localitate.
În urma testării cu paratul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Infracțiune la regimul rutier
La data de 12 iulie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, pe drumul județean DJ 208 C, un autoturism condus de un tânăr, de 33 de ani, din județul Iași.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categoire de autovehicule, iar inspecția tehnică periodică și asigurarea obligatorie a autovehiculului erau expirate.
Tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă, în cuantum de peste 2.600 de lei pentru că avea documentele privind starea autovehiculului și asigurarea, expirate, iar pentru faptul că nu deținea permis de conducere a fost întocmit dosar penal.
Acțiune a polițiștilor din Dorohoi, pentru siguranța cetățenilor
La data de 12 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, cu sprijinul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomârla și al jandarmilor au organizat o acțiune, pentru menținerea unui climat de siguranță publică și pentru prevenirea faptelor antisociale.
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii împreună cu jandarmii au legitimat aproximativ 100 de persoane, au controlat 68 de autovehicule și 27 de unități comerciale. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, dintre care 18 sancțiuni pentru abateri la regimul rutier, 2 sancțiuni pentru nerespectarea obligației de utilizare a caselor de marcat electronice și o sancțiune pentru nerespectarea obligației de a nu fuma în spații închise. (o persoană a fost depistată în incinta unui local public, din comuna Șendriceni)
Acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere
La data de 12 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, cu sprijinul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani, nr. 3 Hlipiceni și a jandarmilor au desfășurat o acțiune, atât pentru prevenirea faptelor antisociale, cât și pentru impunerea unui climat de ordine publică și siguranță rutieră, în zona de competență.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 89 de persoane, controlate 65 de autovehicule și 2 societăți comerciale, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 9.000 de lei.
Dintre sancțiuni, 9 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
Acțiune pentru prevenirea comerțului ilicit, organizată la Darabani
La data de 12 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darbani, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, fiind vizați agenții economici, pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind actele de comerț.
În cadrul activităților desfășurate au fost verificați 5 agenți economici, fără a fi constatate nereguli și au fost legitimate peste 27 de persoane, 3 dintre acestea fiind sancționate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială.
Material lemnos confiscat la Bucecea, în cadrul unei acțiuni preventive
La data de 12 iulie 2023, în intervalul orar 18:00-20:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale și pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră, în zona de competență.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 28 de persoane și controlate 18 autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 3.000 de lei, două dintre acestea, în valoare de peste 700 de lei, fiind aplicate pentru nerespectarea normelor sanitar veterinare, conducătorilor auto care transportau animale, iar o sancțiune, în valoare de 2.000 de lei, a fost aplicată pentru transport de material lemnos fără documente legale.









