Buletin de presă 12.12.2022
Nr. 97.542 din 12 decembrie 2022
Buletin de presă
Acțiuni ale polițiștilor pentru siguranța cetățenilor
La data de 10 decembrie 2022, polițiștii botoșăneni au organizat mai multe acțiuni, pe raza întregului județ, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul cetățenilor și pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere.
Botoșani
Acțiuni ale polițiștilor în Piața Centrală
La data de 10 decembrie 2022, în intervalul orar 09:00-13:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu cei ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au organizat o acțiune pentru prevenirea faptelor de natură penală sau contravențională, în Piața Centrală, din municipiul Botoșani.
În urma activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 40 de persoane, au fost controlate 20 de autovehicule, precum și 8 societăți comerciale.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 22.000 de lei și au fost confiscați peste 1.800 de lei, reprezentând numerar nefiscalizat.
Două dintre sancțiuni au fost aplicate pentru nerespecatrea prevederilor legale privind utilizarea caselor de marcat electronice.
Flămânzi
Material lemnos confiscat de polițiști
La data de 10 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi, împreună cu cei ai Poliției Orașului Flămânzi au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte de natură penală sau contravențională la regimul silvic.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 25 de persoane și au fost controlate 20 de autovehicule.
Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 3.000 de lei și au fost confiscați aproximativ 2 metri cubi de material lemnos.
Exemplu:
La data de 10 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au oprit pentru control, pe drumul european D.E. 58, în orașul Flămânzi, o autoutilitară condusă de un tânăr, de 30 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că datele înscrise în documentele de însoțire, nu corespund caracteristicilor materialului lemnos transportat.
Cantitatea de aproximativ 2 metri cubi de material lemnos a fost supusă confiscării, iar față de conducătorul auto a fost luată măsura sancționării contravenționale, cu amendă în cuantum de 2.000 de lei.
Săveni
Activități preventive pentru prevenirea victimizării prin accidente rutiere a bicicliștilor și pietonilor
La data de 10 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au organizat o acțiune pentru prevenirea infracțiunilor stradale și pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, atât a conducătorilor auto, cât și a bicicliștilor și pietonilor.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 78 de persoane și au fost controlate 46 de autovehicule.
Totodată, au fost atenționați cu privire la modul de deplasare 22 de pietoni și 10 bicicliști.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 2.400 de lei, au fost reținute 3 certificate de înmatriculare și au fost confscați peste 1,5 metri cubi material lemnos.
Exemplu:
La data de 10 decembrie 2022, polițiștii din cadrul poliției Orașului Săveni-Formațiunea Rutieră au oprit pentru control, pe drumul național D.N. 29, o autoutilitară condusă de un bărbat, de 54 de ani, din comuna Avrămeni, care transporta material lemnos.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține documente legale de proveniență sau de însoțire a materialului lemnos, motiv pentru care, bărbatul a fost sancționat contravențional, iar materialul lemnos a fost supus confiscării.
Darabani
Activități de prevenire a infracțiunilor contra patrmoniului
La data de 10 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au organizat o acțiune pentru prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 83 de persoane și au fost controlate 70 de autovehicule.
Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 12.000 de lei, și au fost reținute un permis de conducere și un certificat de înmatriculare.
Serviciul Rutier
Sancțiuni de peste 13.000 de lei și 6 permise reținute de polițiștii rutieri
La data de 10 decembrie 2022, în intervalul orar 14:00-20:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, împreună cu cei ai Biroului Rutier și Secției de Poliție Rurală. nr. 1 Botoșani au organizat o acțiune pentru prevnirea și combaterea accidentelor rutiere care au ca principală cauză generatoare, consumul de băuturi alcoolice.
În cadrul activităților desfășurate au fost controlate aproximativ 80 de autovehicule și au fost efectuate 47 de testări cu aparatul etilotest, iar în urma nereguliulor constatate au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 13.000 de lei.
Totodată, au fost reținute 6 permise de conducere și un certificat de înmatriculare.
Conducere sub influența alcoolului
La data de 10 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au oprit pentru control, pe drumul comunal D.C. 68, din comuna Brăiești, un autoturism, condus de un bărbat, de 40 de ani, din aceeași localitate.
În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La data de 10 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe Drumul Comunal D.C. 80, în comuna George Enescu, un autoturism, condus de un tânăr, de 33 de ani, din aceeași localitate.
În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La data de 10 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că pe Drumul Județean D.J. 296, în comuna Nicșeni s-a produs un accident rutier soldat cu avarii, iar unul dintre conducătorii auto este posibil să se afle sub influența alcoolului.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că un bărbat, de 68 de ani, în timp ce se deplasa cu autoturismul, pe drumul județean D.J. 296, în comuna Nicșeni, a intrat în coliziune cu un alt autoturism care se deplasa din sens opus, condus de un bărbat, de 63 de ani, rezultând pagube materiale.
În urma testării cu aparatul etilotest a celor doi conducători auto, rezultatul a fost de 0,48 în cazul bărbatului, de 68 de ani.
La data de 10 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit pentru control, pe drumul comunal D.C. 83 A, un autoturism, condus de un bărbat, de 47 de ani, din comuna Hudești.
În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La data de 10 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au oprit pentru control, pe drumul comunal D.C. 40, un autoturism, condus de un bărbat, de 44 de ani, din municipiul Botoșani.
În urma testării cu apartul etilotets, valaorea rezultată a fost de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La data de 11 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au oprit pentru control, pe drumul comunal D.C. 21, în localitatea Drăgușeni, un autoturism condus de un bărbat, de 57 de ani, din comuna Drăgușeni.
În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În toate cazurile se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, urmând ca în funcție de rezultatele cercetărilor, să fie dispuse măsuri legale.









