Buletin de presă 11.07.2025
Nr. 186 din 11 iulie 2025
BULETIN DE PRESĂ
Arestat preventiv pentru încălcarea ordinului de protecție și distrugerea sistemului de monitorizare electronică
La data de 10 iulie 2025, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a unui tânăr, de 34 de ani, din comuna Corni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de nerespectarea ordinului de protecție și distrugere.
Din cercetări, a reieșit faptul că acesta și-a scos brățara de monitorizare electronică, distrugând astfel sistemul, ceea ce a condus la generarea unei alerte în cadrul Dispeceratului SIME.
Tânărul avea ordin de protecție față de fosta concubină, din comuna Tudora, pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.
Atât la locuința acestuia, cât și la locuința persoane protejate au fost direcționate mai multe patrule de poliție, concomitent fiind contactate ambele părți. Victima a fost instruită de către polițiști, cu privire la măsurile pe care trebuie să le ia pentru a fi în siguranță până la sosirea acestora.
Tânărul bănuit de comiterea faptelor a fost identificat la domiciliul său, constatându-se că acesta nu mai avea montat dispozitivul electronic de monitorizare. A fost imobilizat și condus la sediul poliției.
Șofer băut, reținut de polițiști
În noaptea de 10 înspre 11 iulie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 44 de ani, din comuna Vorona.
Acesta se deplasa pe drumul comunal DC56A, în comuna Vorona, când polițiștii au efectuat semnal de oprire, însă nu s-a conformat, continuându-și deplasarea.
Polițiștii au procedat la urmărirea acestuia pe o distanță de aproximativ 2,5 km, când s-a reușit oprirea sa. Ulterior, a fost stabilită identitatea conducătorului auto, în persoana unuii bărbat, de 44 de ani, din comuna Vorona.
Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0, 92 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Mai mult decât atât, bărbatul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis.
Acțiune a polițiștilor pentru siguranța pietonilor
La data de 10 iulie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere în care sunt implicați pietonii.
Astfel, activitățile s-au desfășurat în municipiul Botoșani, fiind vizate zonele în care au fost înregistrate accidente rutiere ale căror victime au fost pietonii.
În cadrul activităților desfășurate au fost purtate discuții cu pietonii identificați în zonele cu risc ridicat, fiindu-le explicate riscurile la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulație, dar și consecințele acestor comportamente.
Totodată, în urma neregulilor constatate au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.400 de lei, dintre care 27 au fost aplicate pentru abateri comise de pietoni, iar o sancțiune a fost aplicată pentru nerespectarea culorii roșii a semaforului electric, de către un conducător auto.
Blocada la Săveni
La data de 10 iulie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru reducerea riscului producerii de accidente rutiere.
Astfel, activitățile s-au desfășurat în intervalul orar 16:00-18:00, prilej cu care au fost legitimate 46 de persoane și au fost controlate 29 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 1.000 de lei.
Sancțiunile au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier, cele mai multe fiind pentru nerespectarea limitei legale de viteză.
Infracțiuni la regimul rutier
La data de 10 iulie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit pentru control, pe drumul public din orașul Darabani, un autoturism condus de un bărbat, din aceeași localitate.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta are exercitarea dreptului de a conduce autoturisme suspendată, din anul 2020.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.
La data de 10 iulie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dorohoi au oprit pentru control, pe o stradă din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un tânăr, de 26 de ani, din comuna Hilișeu Horia, care rula cu viteză peste limită legală.
Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.









