Buletin de presă 11.03.2025
Nr. 48 din 11 martie 2025
Buletin de presă
Bărbat reținut de polițiștii din Flămânzi
La data de 10 martie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, din orașul Flămânzi, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere a unui vehicul neînmatriculat, conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.
Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 8 martie 2025, ar fi condus un autoturism pe drumul public din orașul Flămânzi, fără a deține permis de conducere pentru vreo categorie de autovehicule și fiind sub influența alcoolului, respectiv 0,96 mg/l alcool pur în sânge.
Mai mult decât atât, autoturismul pe care îl conducea avea montate plăcuțe cu numere de înmatriculare false, emise de două state diferite.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor menționate mai sus.
Material lemnos confiscat
La data de 10 martie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au oprit pentru control pe drumul public, din comuna Știubieni, un autoturism condus de un tânăr, de 33 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta transporta aproximativ doi metri cubi de material lemnos, fără a deține aviz de însoțire, conform prevederilor legale.
Față de bărbat a fost dispusă măsura sancționării contravenționale cu amendă, în valoare de 2.000 de lei, iar cantitatea de material lemnos a fost supusă confiscării.
Refuz de prelevare de mostre biologice de sânge
La data de 10 martie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna Frumușica, un autoturism condus de un tânăr, de 31 de ani, din aceeași localitate.
Întrucât emana halenă alcoolică, i s-a solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat. Totodată, conducătorul auto a refuzat și prelevarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de refuz de prelevare de mostre biologice de sânge.
Transport public neautorizat
La data de 10 martie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe drumul public, din orașul Dorohoi, un autoturism condus de un bărbat, din aceeași localitate.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta transporta patru persoane, în regim taxi, fără a fi autorizat în acest sens.
Față de conducătorul auto a fost dispusă măsura sancționării contravenționale, cu amendă în valoare de 2.000 de lei, totodată, fiindu-i suspendat dreptul de a conduce autovehicule, pentru o perioadă de 6 luni.
Acțiune a Biroului Județean de Poliție Transporturi Botoșani
În perioada 08-09 martie 2025, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale în stațiile de călători, precum și în trenurile care circulă pe raza județului.
Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost patrulate opt trenuri, prilej cu care au fost legitimate 27 de persoane și au fost controlate 20 de autovehicule, depistate pe arterele rutiere din proximitatea stațiilor CFR.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 6.000 de lei și a fost constatată o infracțiune.
Exemplu:
La data de 9 martie 2025, pe drumul public din comuna Ripiceni, a fost oprit pentru control, un autoturism condus de un bărbat, de 52 de ani, din comuna Hănești.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.









