01 Aprilie 2025Sursa: IPJ BOTOSANI

Buletin de presă 1.04.2025

Nr.  65   din 01 aprilie 2025 

                                                                                             

Buletin de presă

 

Mandat executat

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au identificat un bărbat, de 53 de ani, din comuna Mihălășeni, pe numele căruia era emis de către instanța de judecată, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

Acesta a fost condamnat la 6 luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție.

Bărbatul a fost identificat pe raza localității Stânca, fiind reținut și ulterior escortat către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării.

 

Șofer băut, scos din trafic de polițiști

La data de 31 martie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Ordine Publică au identificat în municipiul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat, de 48 de ani, din municipiul Botoșani.

Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 0,66 mg/l alcool pus în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

 

Acțiune a Biroului Județean de Poliție Transporturi Botoșani

În perioada 29-3 martie 2025, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale în stațiile de călători, în trenurile care circulă pe raza județului, precum și pe arterele rutiere din proximitatea acestora.

Astfel,  au fost controlate 18 autovehicule și  fost desfășurate activități specifice în patru trenuri de călători și cinci stații CFR, prilej cu care au fost legitimate 27 de persoane.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 6.000 de lei și a fost constatată o infracțiune.

 

Tânăr reținut de polițiștii de la transporturi

La data de 30 martie 2025, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 23 de ani, din municipiul Dorohoi, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, ar fi condus  un autoturism, pe drumul public din municipiul Dorohoi, având exercitarea dreptului de a conduce suspendată de pe data de 22 martie a.c. Mai mult decât atât, fiind testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 0,26 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.