09 Octombrie 2024Sursa: I.P.J BOTOȘANI

Buletin de presă 09.10.2024

                                                                     Nr.  267 din  09 octombrie  2024   

                                                                                    

                                                                                                           

Buletin de presă

 

Acțiune a polițiștilor rutieri pentru siguranța cetățenilor

Polițiștii rutieri acționează în acestaă perioadă, în cadrul calendarului de activități ”ROADPOL -FOCUS ON THE ROAD” care se desfășoară la nivel european,  pentru reducerea numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora.

Obiectivul principal al activităților este reprezentat de sancționarea abaterilor la regimul rutier de natură a distrage atenția de la conducere, având în vedere pericolul în care este pusă siguranța deplasării pe drumurile publice.

Astfel, polițiștii Biroului Rutier, împreună cu cei de ordine publică și ai poliției transporturi au acționat, în municipiul Botoșani, pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță rutieră, prilej cu care au fost legitimate peste 50 de persoane și au fost verificate 39 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 6.000 de lei. 

Dintre sancțiuni, au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, defecțiuni tehnice și vorbit la telefon fără dispozitiv ”mâini libere”.

 

Peste 20 de sancțiuni aplicate la Darabani, în cadrul unei acțiuni pentru sioguranța cetățenilor

Polițiștii din cadrul Polției Orașului Darabani au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică.

Astfel, în intervalul orar 09:00-12:00, polițiștii au acționat, în zonele aglomerate, precum și în cele din proximitatea localurilor publice, prilej cu care au fost legitimate 24 de persoane, 9 dintre acestea  fiind atenționate cu privire la modul de comportament în societate și au fost controlate 16 autovehicule.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 14.000 de lei, pentru abateri la regimul rutier. 

   

Material lemnos confiscat de polițiștii din Bucecea

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Orașului Bucecea au oprit pentru control, pe drumul național  D.N. 29 C, din orașul Bucecea, o autoutilitară condusă de un bărbat, de 44 de ani, din județul Iași, care transporta material lemnos.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta transporta peste un metru cub de material lemnos, fără a deține documente de proveniență sau transport.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional, iar materialul lemnos a fost supus confiscării. 

 

Bărbat sancționat cu 12.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor privind protecția animalelor

La data de 8 august 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană necunoscută a abandonat cinci pisici, într-un sac din rafie, care era legat,  pe marginea drumului județean DJ 293, în afara comunei Havârna.

 

În urma verificărilor efectuate a fost stabilită identitatea persoanei care a abandonat pisicile, fiind vorba despre un bărbat, de 35 de ani, din județul  Cluj, deranjat de faptul că felinele erau infestate cu paraziți externi (purici).

Astăzi, 9 octombrie, față de acesta a fost dispusă măsura sancționării contravenționale, cu amendă în cuantum de 12.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind protecția animalelor.

Pisicile au fost deparazitate și, ulterior, adoptate de către localnicii din comuna Havârna.

Reamintim faptul că stăpânii animalelor au obligația de a steriliza și microcipa câinii din rasa comună și metișii, precum și obligația de a le asigura acestora un adăpost corespunzător, hrană și apă suficente, îngrijire, atenție și asistență medicală.

Nerespectarea acestor obligații constituie contravenții și se pedepsesc cu amendă de la 3.000 la 12.000 de lei.