09 Iulie 2023Sursa: I.P.J BOTOȘANI

Buletin de presă 09.07.2023

                                                                                      Nr. 255  din 09 iulie 2023

 

Buletin de presă

În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au acționat, în sistem integrat, împreună cu jandarmii și polițiști de frontieră, pe raza întregului județ, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul cetățenilor și pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte antisociale.

Totodată, au fost organizate  5 acțiuni punctuale, prilej cu care au fost depistați sub influența alcoolului și conducând fără permis, 10 conducători auto. Unul dintre aceștia a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.

Pe raza întreguluijudeț au fost aplicate peste 200 de sancțiuni, în valaore de 96.000 de lei și au fost reținute 19 permise de conducere.

Exemple:

Bărbat reținut pentru infracțiuni la regimul rutier

La data de 8 iulie 2023, polițiștii din cadrul poliției Municipiului Botoșani- Biroul Rutier, în timp ce se aflau in exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe Bulevardul Mihaie Eminescu au efectuat semnal regulamentar de oprire, unui autoturism al cărui conducător auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea.

Echipajul de poliție a pornit în urmărirea acestuia, reușit blocarea sa pe strada Mihail Kogălniceanu. Ulterior, a fost stabilită identitatea conducătorului auto, în persoana unui bărbat, de 42 de ani, din comuna Bălușeni.

Totodată, s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar în urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Față de conducătorul auto a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, iar cercetările sunt continaute sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.

 

Aproximativ 300 de persoane legitimate în cadrul unei razii a polițiștilor botoșăneni

În noaptea de 7 spre 8 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani și Secțiilor de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani și nr. 3 Hlipiceni au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională, precum și pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența ddrogurilor. 

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 297 de persoane, au fost controlate peste 200 de autovehicule și au fost efectuate 93 de testări cu aparatul etilotest și DrugTest.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 37 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 7.000 de lei și au fost reținute 3 permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare.

 

Exemplu:

La data de 8 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani- Biroul de Ordine Publică au oprit pentru control, pe Bulevardul George Enescu, un autoturism coondus de un tânăr, de 22 de ani, din municipiul Botoșani.

În urma testării cu aparatul etilotets, valaorea rezultată a fost de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

Acțiune a polițiștilor din Ștefănești

La data de 8 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, cu sprijinul celor din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au organizat o acțiune, pentru prevenirea și combaterea faptelor cu violență, în zona comunelor  Romanești, Santa Mare, Durnești, Dobârceni, Mihalășeni, Ripiceni și Manoleasa.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 70 de persoane, au fost controlate 40 de autovehicule și 14 agenți economici.

În urma nergulilor constatate au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 12.000 de lei și au fost constatate 3 infracțiuni, în flagrant delict.

 

Exemplu:

La data de 8 iulie 2023, polițiștii din cadrul Polișiei Orașului Ștefănești au oprit pentru control, pe drumul comunal D.C. 26, în comuna Durnești, un ansamblu format din tractor agricol și atelaj hipo, condus de un tânăr, din comuna Durnești.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

 

Acțiune a polițiștilor din Darabani

La data de 8 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani, împreună  cu cei ai Secției de Poliției Rurală nr.7 Darabani au organizat o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în zona de competență.

În cadrul activităților defsășurate, polițiștii au verificat peste 30 de autovehicule și au controlat 2 societăți comerciale, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 20.000 de lei, totodată, fiind constatate în flagrant delict, 2 infracțiuni.

 

Exemplu:

La data de 8 iulie 2023, polițițtii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit pentru control, pe drumul național DN 29 A, în comuna Păltiniș, un tractor agricol, condus de un bărbat de 44 de ani, din aceeași localitate.

În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

Acțiune a polițiștilor din Săveni

La data de 8 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni, cu sprijinul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare abateri ale biciliștilor.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate aproximativ 100 de persoane, au fost controlate 77 de autovehicule și 12 bicicliști .

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 6.000 de lei, 3 dintre acestea fiind aplicate pentru abateri ale bicicliștilor.

 

Acțiune a polițiștilor din Dorohoi

La data de 8 iulie 2023, în intervalul orar 18:00-22:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și a jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale, în zona de competență.

Astfel, forțele de ordine au legitimat peste 160 de persoane, dintre care 27 au fost atenționate cu privire la modul de comportament, au verificat 19 localuri publice și au controlat 121 de autovehicule.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 30 de sancțiuni, în valoare de peste 20.000 de lei, pentru abateri la regimul rutier, nerespectarea prevederilor legale privind utilizarea caselor de marcat electronice și pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială .

 

Infracțiuni la regimul rutier

La data de 8 iulie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe strada I.C. Brătianu, un autoturism condus de un tânăr, de 21 de ani, din comuna Bălușeni.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta are suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule, din luna aprilie a.c.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

  •  

La data de 8 iulie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poiliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control pe drumul communal D.C. 51, în comuna Cristești, un autoturism condus de un tânăr, de 26 de ani, din aceeași localitate.

În urma verificărilor effectuate s-a stabilti faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

 

  •  

La data de 8 iulie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit pentru control, pe drumul național D.C. 24 C, în comuna Coțușca, un autoturism condus de un bărbat, de 37 de ani, din comuna Coțușca.

Întrucât acetsa emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

  •  

La data de 8 iulie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, pe drumul comunal DC 60, în comuna Curteștim un autoturism condus de un bărbat, de 43 de ani, din municipiul Botoșani.

În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

  •  

La data de 8 iulie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au oprit pentru control, pe drumul comunal din comuna Albești, un autoturism condus de un tânăr, de 22 de ani, din aceeași localitate.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

 

Material lemnos confiscat

La data de 8 iulie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au oprit pentru control, pe drumul național D.N. 29 C, în comuna Cândești, o autoutilitară care transporta material lemnos,  condusă de un tânăr, de 20 de ani, din județul Suceava.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta nu deținea documente de proveniență sau transport, pentru cantitatea de peste 2 metri cubi de material lemnos transportată.

Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 2.000 de lei, iar materialul lemnos a fost supus confiscării.

  •  

La data de 8 iulie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au oprit pentru control, pe drumul național D.N. 29 C, în comuna Vârfu Câmpului, o autoutilitară care transporta material lemons, condusă de  un tânăr, de 32 de ani, din județul Suceava.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta nu deținea documente legale de transport sau provenineță pentru cantitatea de peste 1,5 metri cubi de material lemnos pe care o transporta.

Tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 2.000 de lei, iar cantitatea de material lemons a fost supusă confiscării.