06 Noiembrie 2025Sursa: IPJ BOTOSANI

Buletin de presă 06.11.2025

  Nr.  324 din 6 noiembrie 2025

BULETIN DE PRESĂ

 

Tânăr reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

La data de 5 noiembrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 27 de ani, din comuna Bălușeni, bănuit de comiterea infracțiunii de încălcare a ordinului de protecție.

Din verificări, a reieșit faptul că acesta, în aceeași zi a încălcat ordinul de protecție emis de către Judecătoria Botoșani, care îi interzicea să se apropie de tatăl său, precum și de locuința acestuia, la mai puțin de 100 de metri, prin aceea că a mers în locul respectiv și a provocat scandal.

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate pentru infracțiunea de încălcare a ordinului de protecție. 

 

Reținut pentru refuz de recoltare de probe biologice. Valoarea uriașă înregistrată de aparatul etilotest

La data de 6 noiembrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 38 de ani, din comuna Dângeni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de refuz de recoltare de probe biologice de sânge.

În urma probatoriului administrat, a reieșit faptul că acesta, în aceeași zi, în jurul orei 00:00, a fost depistat de către polițiști, în timp ce se deplasa cu autoturismul, pe drumul public, din comuna Mihălășeni, fiind sub influența alcoolului. Valoarea indicată de aparatul etilotest a fost de 1,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, bărbatul a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.

 

Transportatorii de mărfuri verificați de polițiști

La data de 5 noiembrie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune pentru verificarea legalității transportatorilor de marfă, precum și a respectării timpilor de conducere, repaus și odihnă de către aceștia.    

În cadrul activităților desfășurate au fost controlate peste 40 de autovehicule de transport marfă, prilej cu care au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 12.000 de lei.

Dintre sancțiuni, șase au fost aplicate pentru nerespectarea indicatorului de tonaj, iar 18 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea timpilor de conducere, repaus și odihnă.

 

Țigarete și amendă de 20.000 de lei aplicată de polițiștii din Ștefănești, în urma unui control în trafic

La data de 5 noiembrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au organizat o acțiune pentru verificarea legalității conducătorilor auto și pentru menținerea unui climat de siguranță rutieră.

Astfel, în cadrul activităților desfășurate, au fost controlate peste 40 de autovehicule,  iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate nouă sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 22.000 de lei, dintre care, trei sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Codului fiscal.

Totodată au fost confiscate peste 100 de pachete de țigarete depistate în autoturisme.

 

Exemplu:

În cadrul activităților de control în trafic, polițiștii au oprit un autoturism condus de o femeie, de 48 de ani, din comuna Avrămeni.

În  urma verificărilor efectuate în interiorul autoturismului au fost identificate peste 70 de pachete de țigarete de diferite mărci, de proveniență extracomunitară, fără timbru de acciză România.

Femeia a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 20.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Codului fiscal.

 

Bărbat depistat băut la volan. A fost sancționat și pentru alte nereguli

La data de 5 noiembrie 2025, polițiștii din cadrul Secție de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au oprit pentru control, pe drumul județean D.J. 297, în comuna Lunca, un autoturism condus de un bărbat de 51 de ani, din aceeași localitate.

Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Mai mult decât atât, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că documentul de identitate al autoturismului nu este valabil, fiind suspendat din luna septembrie a acestui an, motiv pentru care a fost aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 1.800 de lei, fiindu-i reținut și certificatul de înmatriculare.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

Conducere fără permis

La data de 5 noiembrie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul comunal din Leorda, un vehicul condus de un bărbat, de 44 de ani, din aceeași localitate.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis, urmând ca în funcție de rezultatele cercetărilor să fie dispuse măsuri legale.