06 Martie 2023Sursa: I.P.J. BOTOSANI

Buletin de presă 06.03.2023

                                                                                                                      Nr. 92 din 6 martie 2023     

                                                                                                           

                                                                              Buletin de presă

 

Acțiune a polițiștilor din Botoșani

La data de 4 martie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu polițiști ai Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani și Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au organizat o acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere care au ca principală cauză de producere consumul de alcool sau de substanțe psihoactive a conducătorilor auto.

Au fost organizate filtre rutiere atât în municipiul Botoșani, cât și în localitățile din mediul rural, prilej cu care au fost controlate aproximativ 200 de autovehicule.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 60 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 16.000 de lei și au fost reținute 3 permise de conducere și 5 certificate de înmatriculare.

Acțiune a polițiștilor din Săveni

La data de 4 martie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni și cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au organizat o acțiune pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea infracționalității stradale și creșterea gradului de siguranță rutieră.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 67 de persoane și au fost controlate aproximativ 50 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 9.000 de lei.

Totodată, polițiștii au reținut 4 permise de conducere și un certificat de înmatriculare.

Acțiune a polițiștilor din Bucecea

La data de 4 martie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor de circulație și pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul cetățenilor.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 62 de persoane și verificate peste 50 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 4.000 de lei.

Acțiune a polițiștilor din Ștefănești

La data de 4 martie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte antisociale și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul cetățenilor.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 40 de persoane și au fost controlate 23 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 6.000 de lei.

Dintre acestea, 5 sancțiuni, în valoare de peste 3.000 de lei, au fost aplicate pentu nerespectarea Legii 61 din 1991 privind normele de conviețuire socială și ordinea și liniștea publică.

Acțiune a polițiștilor din Flămânzi

La data de 5 martie 2023, în intervalul orar 08:00-12:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au organizat o acțiune, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul cetățenilor și pentru prevenirea activităților de comerț ilicit.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 20 de persoane, au fost controlate 10 autovehicule și au fost verificați 4 agenți economici, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, dintre care, 4 sancțiuni, în valoare de 1.200 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor.

Acțiune a polițiștilor Serviciului Rutier

La data de 5 martie 2023, în intervalul orar 07:00-12:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune, în mediul rural, în zona comunelor Hlipiceni și Pomîrla,  pentru prevnirea și combaterea accidentelor rutiere produse ca urmare a nerespectării regulilor de circulație de către conducătorii atelajelor hipo.

În cadrul activităților desfășurate, au fost controlate peste 50 de autovehicule și atelaje hipo, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 48 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 16.000 de lei.

Dintre acestea, 7 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale de către  conducătorii de atelaje hipo.

Infracțiuni la regimul rutier

La data de 5 martie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna Călărași, un autoturism condus de un bărbat, de 44 de ani, din aceeași localitate.

Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În unitatea medicală, acesta a provocat scandal, adresând injurii personalului medical, motiv pentru care a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 500 de lei.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

  •  

La data de 5 martie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au oprit  pentru control, pe strada Independenței, din orașul Săveni, un autoturism, condus de o tânără, de 28 de ani, din aceeași localitate.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că aceasta are exercitarea dreptului de a conduce autovehicule suspendată.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.  

  •  

La data de 5 martie 2023, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Dorohoi în timp ce se aflau pe drumul național, D.N. 29 B, în comuna Văculești, au efectuat semnal de oprire, unui autoturism, care circula cu viteză excesivă, însă conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea.

Echipajul de poliție a pornit în urmărirea autoturismului respectiv, reușind blocarea acestuia, după aproximativ 5 kilometri.

În urma verificărilor efectuate a fost stabilită identitatea conducătorului auto în persoana unui tânăr, de 28 de ani, din municipiul Suceava.

Totodată, s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul pe care îl conducea i-a fost încredințat de către o rudă.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și încredințarea unui vehicul unei persoane care nu deține permis de conducere.