Buletin de presă 05.09.2022
Nr. 96.300 din 5 septembrie 2022
Buletin de presă
Acțiuni ale polițiștilor pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică
Și în weekendul care a trecut, polițiștii botoșăneni au continuat acțiunile preventive pentru creșterea gradului de conștientizare cu privire la riscurile asociate consumului de alcool și de substanțe interzise la volan pe raza municipiilor Botoșani și Dorohoi, orașul Săveni și comuna Vlăsinești.
Totodată, aceștia au acționat pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte cu risc social, fiind vizate zonele în care se formează aglomerări de persoane și în care au fost înregistrate fapte care contravin normelor sociale.
Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 90 de persoane și au fost controlate 65 de autovehicule.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 26.545 de lei și a fost reținut 1 permis de conducere și retras un certificat de înmatriculare.
Exemple:
La data de 04 septembrie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au oprit pentru control, pe drumul comunal D.C 21, un autoturism, condus de un bărbat, de 44 de ani, din comuna Havârna.
Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
La data de 04 septembrie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 Botoșani, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe drumul județean D.J. 208H, în localitatea Sarafinești, au efectuat semnal de oprire, unui autoturism, care nu avea montată plăcuța cu numărul de înmatriculare, în partea din față.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști s-a constatat că la volanul autoturismului era un bărbat de 41 de ani, din comuna Corni, care nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
Bărbatul a fost sancționat contravențional cu suma de 2175 lei și s-a dispus măsura de reținere a certificatului de înmatriculare.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.
La data de 04 septembrie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 Botoșani, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe drumul comunal D.C.55, în localitatea Tudora, au efectuat semnal de oprire, unui moped, pe care se aflau trei tineri.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști s-a constatat că mopedul era condus de un tânăr de 28 de ani, din comuna Tudora, care nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.
La data de 04 septembrie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi,pe baza informațiilor deținute, au oprit pentru control un taxiu, în care se afla o tânără de 27 de ani, din municipiul Dorohoi, despre care se știa că se ocupă cu comercializarea de țigarete netimbrate fiscal.
În urma verificărilor efectuate, asupra tinerei au fost găsite 280 de pachete de țigarete de proveniență Duty Free.
Tânăra a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 20.000 de lei iar țigaretele au fost reținute în vederea confiscării.









