03 Iunie 2024Sursa: I.P.J BOTOȘANI

Buletin de presă 03.06.2024

Nr.  137  din 3 iunie 2024                 

                         

Buletin de presă

 

Peste 30 de permise de conducere reținute de polițiști în weekendul care a trecut

În ultimele 48 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 13 acțiuni punctuale, în cadrul planului BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și au intervenit la peste 140 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.

Activitățile desfășurate au avut drept scop asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise, în cadrul acestora fiind aplicate 490 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 150.000 de lei.

Totodată, au fost reținute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 36 de permise de conducere.

Cele mai multe dintre sancțiuni au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier și nerespectarea normelor de conviețuire socială .

 

Bărbat reținut pentru violență în familie

La data de 2 iunie 2024 polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 36 de ani, din comuna Avrămeni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecție și

violență în familie.

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta a încălcat ordinul de protecție emis de Judecătoria Săveni, în luna decembrie 2024, pe o perioadă de 12 luni, prin care i se interzicea să se apropie de fosta sa concubină și copiii acesteia, la o distanță mai mică de 50 de metri, prin aceea că a venit la domiciliul victimei și ar fi agresat-o, provocându-i leziuni care au necesitat îngrijiri medicale.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani. Urmează ca în cursul zilei de astăzi să  fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

 

Acțiune a polițiștilor rutieri pentru siguranța cetățenilor

În noaptea de 1 spre 2 iunie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, împreună cu subunitățile de profil, au organizat o acțiune pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, fiind vizați conducătorii auto care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost controlate peste 80 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 12.000 de lei.

Totodată, au fost efectuate 42 de testări cu aparatul etilotest, în șase dintre cazuri valoarea fiind pozitivă, iar față de conducătorii auto depistați au fost aplicate sancțiuni contravenționale și s-au demarat cercetări pentru conducere sub influența alcoolului, fiindu-le reținute permisele de conducere.

 

Infracțiuni la regimul rutier   

La data de 2 iunie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au fost sesizați cu privire la faptul că pe DC 84D, în comuna Hudești s-a produs un accident de circulație, iar  unul dintre conducătorii auto este posibil să se afle sub influența alcoolului.

Echipajul depoliție direcționat la fața locului a stabilit următoarea situație de fapt:

Un tânăr, de 30 de ani, din comuna Hudești, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe drumul public din aceeași localitate, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat într-un cap de pod. În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.

Întrucât tânărul emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea indicată fiind de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recolatrea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

  •  

La data de 2 iunie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna Hlipiceni, un autoturism condus de un bărbat, de 64 de ani, din aceeași localitate.

Întrucât emena halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recolatarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

  •  

La data de 2 iunie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, pe drumul public din comuna Curtești, un autoturism condus de un bărbat, de 32 de ani, din județul Vaslui.

Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult decât atât, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta are exercitarea dreptului de a conduce autovehicule suspendată, din anul 2023, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis.