03 Aprilie 2024Sursa: I.P.J BOTOȘANI

Buletin de presă 03.04.2024

 

Peste 160 de sancțiuni aplicate de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 3 acțiuni punctuale, în cadrul planului BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și au intervenit la aproximativ 60 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.

Activitățile desfășurate au avut drept scop asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise, în cadrul acestora fiind aplicate 167 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 80.000 de lei.

Cele mai multe dintre sancțiuni au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier și nerespectarea normelor de conviețuire socială.

De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce 10 permise de conducere și 7 certificate de înmatriculare.

 

Tânăr reținut pentru furt calificat

La data de 2 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 30 de ani, din orașul Săveni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.

Din verificări, a reieșit faptul că acesta, în noaptea de 30 spre 31 martie a.c., ar fi pătruns fără drept într-o societate comercială și ar fi sustras o sumă de bani și un televizor.

Pentru probarea activității infracționale, polițiștii au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară la locuința tânărului și alte locații folosite de acesta, prilej cu care au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe bunuri care prezintă interes în cauză.

Ulterior, acesta a fost condus la sediul poliție, unde a fost reținut, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

 

Conducere fără permis de conducere

La data de 2 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna Todireni, un tractor, condus de un bărbat de 45 de ani, din aceeași localitate.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

 

Material lemons confiscat

La data de 2 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit pentru control, pe D.J. 293, în comuna Havârna, o autoutilitară condusă de un tânăr, de 34 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta transporta o cantitate mai mare de material lemnos, decât cea înscrisă pe documentele de însoțire.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei, iar materialul lemnos care nu se regăsea în documente a fost supus confiscării.