Buletin de presă 03.03.2025
Nr. 40 din 03 martie 2025
Buletin de presă
Peste 70 de permise de conducere și certificate de înmatriculare reținute de polițiști în weekendul care a trecut
În weekendul care a trecut, polițiștii botoșăneni au organizat 17 acțiuni punctuale, în cadrul planului de activitate BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și au intervenit la peste 100 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.
Activitățile desfășurate au avut drept scop asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate peste 600 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 373.000 de lei. Dintre sancțiuni, cele mai multe au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier și nerespectarea normelor de conviețuire socială.
De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce 49 de permise de conducere și 26 de certificate de înmatriculare.
Depistați la volan, deși nu aveau acest drept
La data de 1 martie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit pentru control, pe drumul național DN 24 C, în comuna Rădăuți Prut, un autovehicul condus de un bărbat, de 42 de ani, din aceeași localitate.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Mai mult decât atât, autovehiculul pe care îl conducea nu avea asigurare obligatorie și nici inspecția tehnică periodică efectuată.
Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.
La data de 1 martie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au oprit pentru control, pe drumul județean DJ 294B, în comuna Dobârceni, un autoturism condus de un tânăr, de 30 de ani, din aceeași localitate.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat din luna ianuarie a.c.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.
Sancțiune și material lemnos confiscat
La data de 1 martie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit, pentru control, pe drumul public, din comuna Havârna, o autoutilitară condusă de un bărbat, din comuna Hilișeu Horia, care transporta material lemnos.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta transporta peste un metru cub de material lemnos, fără a deține documente legale, de proveniență sau transport.
Față de conducătorul auto s-a luat măsura sancționării contravenționale, cu amendă în valoare de 1.000 de lei, iar materialul lemnos a fost supus confiscării.









