Buletin de presă 03.02.2026
BULETIN DE PRESĂ
Autoturism neînmatriculat depistat pe drumurile publice
La data de 2 februarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au oprit pentru control, pe Drumul European DE 58, în orașul Flămânzi, un autoturism condus de un tânăr, de 26 de ani, din comuna Prăjeni.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că autoturismul pe care îl conducea avea numerele de înmatriculare provizorii expirate din luna ianuarie 2026. Mai mult decât atât, nu era asigurat cu poliță RCA obligatorie.
Acesta a fost sancționat contravențional, iar ca măsură complementară i-a fost retras certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numerele de înmatriculare.
De asemenea, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui autoturism neînmatriculat.
Depistat la volan deși nu avea acest drept
La data de 2 februarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, pe Bulevardul Victoriei din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani, din aceeași localitate.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta are exercitarea dreptului de a conduce autoturisme suspendată, din luna ianuarie.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.
Mandat executat
La data de 2 februarie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri au identificat un tânăr, de 34 de ani, din municipiul Botoșani, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de către Tribunalul Botoșani.
Acesta a fost condamnat la 4 ani și 8 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
Tânărul a fost depistat în localitatea de domiciliu, fiind reținut și ulterior escortat către Penitenciarul Botoșani în vederea încarcerării.









