02 Februarie 2023Sursa: I.P.J. BOTOȘANI

Buletin de presă 02.02.2023

                                                                                                               Nr. 37 din 2 februarie 2023                                                                                                                       

                                                Buletin de presă

 

Intervenții ale polițiștilor

Polițiștii botoșăneni acționează în permanență pentru siguranța cetățenilor și pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte de natură antisocială.

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la 34 de evenimente, dintre care 30 au fost semnalate prin apel 112 și au fost sesizați cu privire la săvârșirea a 20 de infracțiuni.

Totodată, au fost aplicate 124 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 60.000 de lei,  cele mai multe dintre acestea fiind aplicate pentru abateri la regimul rutier.

În aceeași perioadă au fost reținute 11 permise de conducere și 4 certificate de înmatriculare.

Aproximativ 40 de unități economice verificate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice în zona orașului Săveni

La data de 1 februarie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea activităților ilicite în domeniul criminalității de natură economico-financiară, în orașul Săveni și a localităților din proximitatea acestuia.

Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost verificați 37 de agenți economici, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale, în valoare de 32.000 de lei, dintre care, 11 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind utilizarea aparatelor de marcat electronice, iar 5 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Codului fiscal.

Totodată, au fost confiscate 190 de pachete de țigarete deținute fără documente legale, precum și peste 1.800 de lei, reprezentând numerar nefiscalizat. 

De asemenea, în cadrul activităților desfășurate, polițiștii au dispus suspendarea activității unui operator economic, pe o perioadă de 30 de zile, pentru încălcări repetate a legislației privind utilizarea aparatelor de marcat electronice.

Material lemnos confiscat

La data de 1 februarie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit pentru control, pe drumul comunal DC 83, în comuna Hudești, o autoutilitară, condusă de un bărbat, de 57 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta transporta peste 2 metri cubi de material lemnos fără a deține documente legale de proveniență sau transport.

Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.000 de lei, iar materialul lemnos, în valoare de peste 2.500 de lei,  a fost supus confiscării.

Bărbat depistat cu 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat de polițiștii dorohoieni      

La data de 1 februarie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, pe Bulevardul Victoriei, un autoturism condus de un bărbat, de 41 de ani, din municipiul Dorohoi.

În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Activități preventive ale polițiștilor rutieri în zonele în care s-au înregistrat accidente rutiere ca urmare a neacordării priorității de trecere pietonilor

La data de 1 februarie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au ca principale cauze generatoare, consumul de alcool sau alte substanțe, precum și neacordarea priorității de trecere pietonilor care au acest drept.

În cadrul activităților desfășurate au fost constituite filtre rutiere pe principalele artere ale municipiului Botoșani, în zonele în care au fost înregistrate accidente ruitere produse ca urmare a neacordării priorității de trecere pietonilor care aveau acest drept.

Totodată, polițiștii au controlat peste 80 de autovehicule și au efectuat 43 de testări cu aparatul etilotest, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 6.000 de lei și au fost reținute 6 permise de conducere,