26 Martie 2020

Obţinerea certificatului de cazier judiciar persoane fizice

Pentru a obţine un certificat de cazier judiciar din România, persoana fizică poate depune personal cererea-tip, cu datele complete de stare civilă şi motivată, la orice subunitate de poliție în care există ghișeu de cazier judiciar însoţită de...


Eliberarea certificatelor de cazier judiciar persoanelor fizice, la ghișeu

 

 

În ceea ce privește eliberarea documentelor de cazier judiciar, în cazul în care PERSOANA FIZICĂ se prezintă personal la ghișeu, singurul act necesar este documentul de identitate, prezentat în original, în vederea identificării (cartea de identitate, buletinul de identitate, paşaport, cartea de identitate provizorie şi certificat de înregistrare a cetăţenilor U.E., carte de rezidenţă, carte de rezidenţă permanentă, permis de şedere temporară sau permanentă, aflate în termen de valabilitate).

În vederea eliberării certificatului de cazier judiciar, persoana fizică se poate prezenta la orice unitate sau subunitate de poliție din țară, în care există ghișeu de cazier judiciar, indiferent de locul de naștere al solicitantului.

În situația în care la ghișeul pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar se prezintă AVOCATUL SAU UN ALT ÎMPUTERNICIT AL PERSOANEI FIZICE, acestuia i se solicită împuternicirea avocațială, respectiv procura autentificată de un notar public și cererea-tip completată cu datele de identificare ale persoanei fizice pentru care se dorește obținerea certificatului de cazier judiciar sau integritate comportamentală.

Pentru a obţine un certificat de cazier judiciar din România, persoana fizică cu vârsta minimă de 14 ani poate depune personal o cerere-tip, cu datele complete de stare civilă şi motivată, la orice subunitate de poliție în care funcționează ghișeu pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar. Totodată, persoanele care se prezintă la ghișeu vor putea solicita ca cererea să fie tipărită din sistemul informatic, situație în care le revine doar sarcina semnării acesteia.

Când solicitanul se prezintă personal la ghișeu, acesta va prezenta un act de identitate original, aflat în termenul de valabilitate (cartea de identitate, buletinul de identitate, paşaport, cartea de identitate provizorie sau certificat de înregistrare a cetăţenilor U.E., carte de rezidenţă, carte de rezidenţă permanentă, permis de şedere temporară sau permanentă etc.).

În cazul persoanelor fizice de până la 14 ani, certificatul de cazier judiciar se poate obține de către părinte sau tutore, în baza cererii tip motivată, completată cu datele de stare civilă ale minorului.

Dacă solicitantul este părintele, acesta va prezenta, în original, actul său de identitate și certificatul de naștere al minorului.

Dacă solicitantul este tutorele minorului, acesta va prezenta, în original, actul său de identitate, certificatul de naștere al minorului și decizia de instituire a tutelei.

Persoanele fizice aflate în străinătate pot solicita eliberarea certificatului de cazier judiciar prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României.

De asemenea, la cererea motivată a persoanelor aflate în străinătate, misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României pot elibera, după efectuarea verificărilor necesare în bazele de date, adeverinţe în care consemnează rezultatele verificărilor. Aceste adeverințe au valoarea juridică a unui certificat de cazier judiciar și se utilizează exclusiv în străinătate.

Pentru identificarea misiunilor diplomatice și a oficiilor consulare ale României, precum și pentru obținerea de informații privind procedurile specifice de lucru, se poate accesa pagina de internet www.mae.ro.

Certificatul de cazier judiciar pentru persoane fizice se poate solicita şi prin împuterniciţii acestora, conform procedurilor legale în vigoare, după cum urmează:

  • în ţară, de către avocatul persoanei fizice în baza împuternicirii avocațiale emise cu respectarea prevederilor Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și funcționarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările și completările ulterioare și Statutului profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din Romănia nr. 64/2011, cu modificările și completările ulterioare, sau, după caz, de alt împuternicit, pe baza unei procuri autentificate de către notarul public;
  • în străinătate, pe baza unei procuri autentificate prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României ori de către un notar, cu respectarea cerinţelor legalizării actelor oficiale străine. Pentru statele care au aderat la Convenţia de la Haga din 5 octombrie 1961 este suficient să fie aplicată apostila.

Conţinutul procurii, respectiv al împuternicirii avocațiale trebuie formulat în termeni clari, din care să rezulte persoana sau, după caz, avocatul care a fost mandatat, scopul şi durata mandatului.

În situaţia în care cererea se depune prin împuternicit, acesta va prezenta un act de identitate original, aflat în termenul de valabilitate, iar cererea va fi însoţită de procura autentificată în condiţiile legii/ împuternicirea avocațială.

Când certificatul de cazier judiciar este necesar pentru depunere la dosarul de graţiere individuală, acesta poate fi solicitat de persoana condamnată, copiii, apărătorul ori reprezentantul legal al acesteia, soţul persoanei condamnate, ascendenţii, fraţii ori surorile celui condamnat sau ai soţului acestuia. În vederea eliberării certificatului de cazier judiciar către persoanele menţionate anterior, cu excepţia persoanei condamnate, se solicită acestora, prezentarea în original a documentelor ce fac dovada calităţii lor față de persoana condamnată.

Când certificatul de cazier judiciar este necesar pentru Registrul Operatorilor Intracomunitari, în document se înscriu, pe lângă sancţiunile penale din hotărârile judecătoreşti rămase definitive care produc efecte juridice, și date notate în mod provizoriu privind persoanele fizice sau juridice faţă de care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale.

Certificatele de cazier judiciar pentru persoane fizice vor fi tipărite pe coli de format A4 și vor fi individualizate prin seria și numărul unic imprimate în partea din dreapta, sus, generate automat de Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român.

Certificatul de cazier judiciar se eliberează în cel mult 3 zile de la data solicitării, în cazurile în care cererea-tip este depusă în România și este valabil 6 luni de la data eliberării.

Certificatele de cazier judiciar se eliberează în limba oficială a statului, respectiv limba română.

Potrivit Regulamentului UE 2016/1191 al Parlamentului European și al Consiliului Uniunii Europene, certificatele care atestă absența cazierului judiciar pot fi însoțite, la solicitarea titularului, de formulare standard multilingve, instrumente ajutătoare pentru traducere în oricare dintre limbile oficiale ale statelor membre ale Uniunii Europene.

Formularele standard multilingve se anexează numai la certificatele de cazier judiciar eliberate persoanelor fizice care nu sunt înscrise în cazierul judiciar, se utilizează ca instrument de asistență pentru traducere, sunt scutite de taxe și nu au valoare juridică autonomă. 

Scopul acestor formulare multilingve este de a asigura traducerea certificatului de cazier judiciar eliberat de autorităţile române atunci când acesta este prezentat în faţa autorităţilor dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, cu condiţia ca autoritatea din celălalt stat membru căreia i se prezintă documentul oficial să considere că informațiile incluse în formularul standard multilingv sunt suficiente pentru prelucrarea documentului oficial.

Persoana îndreptăţită să solicite formular standard multilingv este titularul certificatului de cazier judiciar sau împuternicitul acestuia, potrivit legii.

Din conţinutul cererii trebuie să reiasă faptul că deponentul solicită eliberarea unui formular multilingv şi statul membru în care urmează a fi utilizat.

Cererea poate fi depusă la ghişeul de la sediul I.P.J. Botoșani în același timp cu cererea pentru obţinerea certificatului de cazier judiciar sau la o data ulterioară, situaţie în care este necesară prezentarea certificatului de cazier judiciar emis anterior, însă nu mai târziu de expirarea acestuia (6 luni de la eliberare).

Lista subunităţilor de poliţie care eliberează certificate de cazier judiciar, precum şi programul de lucru cu publicul al ghişeelor, se găsesc afişate pe paginile de internet ale Inspectoratelor de Poliţie Judeţene.

 

Eliberarea Extrasului de pe Cazierul Judiciar, Instituțiilor Publice

 

Eliberarea Extrasului de pe Cazierul Judiciar, necesar pentru anexarea la dosarul constituit în vederea susținerii examenului pentru obținerea Permisului Auto, respectiv Preschimbării Permisului străin de Conducere, se realizează de către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule Botoșani, în baza acordului dumneavostră pentru efectuarea verificărilor specifice.

Recomandăm tuturor persoanelor care doresc să obțină Certificatul de Cazier Judiciar în vederea depunerii la dosare de concurs, angajare, etc., la instituțiile publice sau organele de specialitate ale administrației publice (primării, instituții din sistemul de învațământ, sistemul de sănătate, sistemul de asistență socială, etc.) să solicite acestor instituții obținerea Extrasului de pe Cazierul Judiciar, în baza consimțământului expres al persoanei pentru care se efectuează verificări specifice, în acest fel cetățeanul nefiind obligat să se prezinte la ghișeu pentru solicitarea / eliberarea / ridicarea Certificatului de Cazier Judiciar.

Tipizate instituții publice sau organe de specialitate ale administrației publice în vederea obținerii Extrasului de pe Cazierul Judiciar:

• Model adresa instituție pentru solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar;
• Cerere pentru eliberarea extrasului de pe cazierul judiciar

După completarea și semnarea tipizatelor de mai sus de către conducătorul instituției, documentele vor fi:

  • scanate și transmise prin email la adresa cazier@bt.politiaromana.ro;
  • sau transmise în original prin poștă la Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, Serviciul Cazier Judiciar, Statistică și Evidențe Operative situat în mun. Botoșani, Bulevardul Mihai Eminescu, nr.57
  • răspunsul privind rezultatul verificărilor urmând a fi recepționat prin poștă la adresa specificată de entitate în solicitare.

 

Atenție, în conformitate cu prevederile Legii 290 din 2004 privind Cazierul Judiciar, cererile pentru eliberarea Extrasului de pe Cazierul Judiciar pot fi completate și transmise doar de către Instituțiipe publice unde urmează a fi folosite, fiind INTERZISĂ transmiterea lor de către persoanele fizice!

Formulare (tipizate) ataşate: